Gripa, un nou bilanț în județul Timiș! A fost solicitată suspendarea cursurilor

Inspectoratul Școlar al județului Timiș a furnizat un nou bilanț al cazurilor de gripă înregistrate la nivelul unităților de învățământ. Conducerea unor școli a solicitat suspendarea cursurilor.

Potrivit ISJ, au fost raportate 33 de cazuri de gripă în grădinițe și 39 în școli. La capitolul infecții respiratorii, au fost înregistrate 869 de îmbolnăviri în cazul preșcolarilor, 2.079 în cazul elevilor și peste 60 de cadre didactice se confruntă cu răceala. 

Numărul mare de îmbolnăviri i-a determinat pe directorii unor școli să solicite suspendarea cursurilor, dar momentan nu a fost luată o decizie. Urmează ca Direcția de Sănătate Publică și prefectul județului să se pronunțe în acest sens.

Specialiștii recomandă respectarea cu strictețe a măsurilor de precauție pentru a evita îmbolnăvirea în acest sezon. Printre sfaturile medicilor se numără acoperirea nasului și a gurii în locurile aglomerate, spălarea mâinilor, evitarea unui contact apropiat cu persoanele din jur și repausul la domiciliu în cazul în care au apărut primele simptome.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/