Neînțelegerile dintre primării scot oamenii în stradă

Din cauza unor probleme legate de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în Reșița al târnovencei Maria Imbrescu, aceasta a recurs la gestul drastic de a face greva foamei în fața Primăriei Reșița. În aceeași situație se află și alți 28 de locuitori din Târnova care au rămas fără teren în urma unei redistribuiri teritoriale de acum aproape 30 de ani.

Problema terenului este cât se poate de complicată. În 1983, când a fost refăcută harta cadastrală, anumite terenuri ce aparțineau comunei Târnova au fost mutate în proprietatea Primăriei Reșița. O parcelă din acele terenuri aparținea mamei Mariei Imbrescu care  a depus cerere să i se atribuie în schimb un teren în Reșița. Fosta conducere a Primăriei Reșița de la data depunerii cererii i-a constituit anumite acte pentru un teren la kilometrul opt, acte care însă au fost realizate în mod greșit. Cerința Mariei Imbrescu, aflată în greva foamei în fața Primăriei, este ca acele acte să fie refăcute și semnate de către actualii edili din Primărie astfel încât aceasta să intre în posesia terenului.

După nenumărate vizite la Primărie, Maria Imbrescu a considerat că singura soluție pentru a atrage atenția este să se posteze în fața instituției cu o hârtie prin care declară că va face greva foamei. „Consider că un om de rând nu trebuie tratat așa cum am fost eu trată. Nu știu dacă se va rezolva ceva cu această grevă a foamei, dar voi continua atât cât voi rezista. Apreciez inițiativa primarului pentru că a încercat să mă ajute, însă până acum nu s-a rezolvat nimic. Actele au fost întocmite greșit în mod intenționat, iar topograful care ar trebui să iasă cu mine pe teren ca să refacă măsurătorile nu vrea să vină, m-a refuzat de fiecare dată, iar lucrul acesta mi se pare revoltător”, povestește în stradă Maria Imbrescu.

Aflată în proces cu Primăria Târnova pentru acele terenuri, Primăria Reșița promite că va soluția problemele târnovenilor, și implicit a Mariei Imbrescu, odată ce vor fi delimitate granițele teritoriale ale celor două localități: „Din cauza faptului că pe rolul Tribunalului Caraş-Severin se află acţiuni privind stabilirea limitelor de hotar între municipiul Reşiţa şi comuna Târnova, acţiune introdusă de Prefectul Judeţului Caraş-Severin, cu termen 09.01.2013, Comisia a hotărât amânarea discutării, soluţionării şi definitivării punerii în posesie până la pronunţarea unor hotărâri definitive ale instanţelor de judecată. Primăria şi Consiliul Local Reşiţa doresc soluţionarea atât a cererii doamnei, cât şi a celor îndreptăţiţi, dar numai prin respectarea legilor în vigoare”, a declarat Ildiko Szendrei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița,  în urma întâlnirii de astăzi dintre viceprimarul orașului și locuitorii din Târnova.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/