Replica lui Ghiorghioni privind susţinerea sportului reşiţean!

Edilul-şef al Reşiţei a readus ieri în discuţie promisiunea pe care au făcut-o reprezentanţii Consiliului Judeţean, aceea că se vor implica în susţinerea unei echipe de fotbal de nivelul Ligii a II-a. Astăzi, a venit replica lui Ghiorghioni.

Plecarea lui Alex Pelici de pe banca tehnică a tensionat atmosfera în Valea Domanului după numai două etape. Pe lângă schimbarea antrenorului, mai sunt şi alte aspecte care pun deja sub semnul întrebării reuşita proiectului prin care se intenţionează revigorarea fotbalului reşiţean. Primarul Mihai Stepanescu a amintit ieri faptul că, în ciuda promisiunilor primite, echipa nu se bucură, cel puţin deocamdată, de sprijinul Consiliului Judeţean. ,,Îi rog pe toţi cei care au promis că dau bani să o facă”, a spus primarul.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni, a ţinut să lămurească lucrurile cu privire la implicarea administraţiei judeţene în susţinerea sportului de performanţă. ,,Consiliul Județean Caraș-Severin susține o echipă de handbal de prima Ligă și nu costă puțin. În fapt, ne costă pe noi, cetățenii Caraș-Severinului, și sperăm să o susținem în continuare”, a declarat Ghiorghioni. Legat de proiectul „Metalul Reşiţa”, acesta a spus că implicarea Consiliului Judeţean depinde într-o oarecare măsură chiar de primarul Reşiţei. „În legătură cu echipa de fotbal de Divizia a II-a, Consiliul Județean Caraș-Severin își menține promisiunile, ele au fost făcute în contextul unei atât de așteptate rectificări bugetare, o rectificare care sperăm că va fi suținută și de primarul municipiului Reșița, Mihai Stepanescu, un apropiat al socrului premierului Ponta, senatorul Ilie Sârbu”, a adăugat Ionesie Ghiorghioni.

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    As propune un referendum privind folosirea banilor publici in interesul sportului carasean. Vreti handbal de performanta cu tinerii resiteni care si-au dovedit talentul in meciul de luni cu Timisoara sau fotbal de liga a 2-a cu echipa formata din mercenari straini de Resita?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/