Gestionarea deșeurilor din Timiș, într-un punct critic. Au fost găsite nereguli la toate stațiile de transfer din județ

incendiu 1

Vicepreședintele CJ Timiș, Cristian Moș, spune că a identificat nereguli la toate stațiile de transfer pentru deșeuri din județ și că va fi extrem de exigent, astfel încât operatorii să respecte toate clauzele contractuale și legislația de protecție a mediului. 

Declarațiile vin în contextul în care, marți-seară, la Stația de Transfer Polaris din Timișoara a izbucnit un incendiu. Focul s-a manifestat, potrivit ISU Timiș, la platforma de descărcare a materialelor. Au ars aproximativ 3 tone de vopseluri și diverse materiale combustibile. Primele informații, spune Cristian Moș, indică faptul că focul a pornit din cauza neglijenței unui operator. Urmează ca atât pompierii, cât și comisarii Gărzii de Mediu să verifice în ce măsură operatorul a respectat legislația privind protecția mediului.

incendiu 2

„În calitate de președinte ADID Timiș, în ultimele luni, am fost în toate stațiile de transfer din județ. Am găsit o mulțime de nereguli când vine vorba de operarea stațiilor de transfer – nereguli pe care colegii mei de la ADID le comunică de ani de zile operatorilor, dar schimbările întârzie să apară. Nu putem aștepta să aibă loc o tragedie ca să luăm măsurile legale care se impun. Mi s-a cerut răbdare?! Nu mai am! Vă asigur că din acest moment o să fiu extrem de exigent și o să mă folosesc de absolut toate pârghiile legale pe care consiliul județean și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș le au la dispoziție, astfel încât operatorii să respecte toate clauzele contractuale și legislația privind protecția mediului.”, a declarat Cristian Moș.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Vicepreședintele CJ Timiș a mai precizat că situația gestionării deșeurilor din județ este într-o perioadă extrem de dificilă, „este de parcă întreg sistemul este o pădure care a luat foc, iar pentru a stinge incendiul avem nevoie de resurse umane, de timp și economice deosebite.”

CITEȘTE ȘI: Planul județean de gestionare a deșeurilor, minunat pe hârtie, provocator de pus în aplicare. „Suntem într-o zonă de pădure în flăcări” 

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/