GEC Nera sesizează noi tăieri ilegale de copaci la Buhui-Mărghitaș

Voluntarii GEC Nera au avut un sfârșit de săptămână active, în care au monitorizat tăierile ilegale de material lemnos în interiorul rezervaţiei naturale Buhui-Mărghitaş.  Acțiunea se înscrie în proiectul de interes public  „STOP tăierilor ilegale de arbori în pădurile din zona parcurilor naturale plasate în sudul Banatului”.

Grupul Ecologic de Colaborare Nera susține că a identificat sâmbătă, în cadrul unei acțiuni de identificare, mai mulți copaci doborâți, cioate proaspăt tăiate și construcții ilegale.

Pe drumul forestier dintre Celnic şi lacul Mărghitaş circa 50 de cioate cu tăietură recentă, acoperite de rumeguş, şi 8 trunchiuri de arbori pe marginea drumului pregătite pentru încărcare în mijloc de transport. În imediata apropiera a lacului Mărghitaş s-a executat o casă de vacanţă şi trei stâne. Deşi la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Caraş-Severin există depuse de mai mult timp sesizări în legătură cu aceste construcţii din partea factorilor locali interesaţi, până în prezent CJGM nu a avut nicio reacţie”, precizează consilierul pentru relaţii publice al GEC Nera, Doina Mărgineanu, în comunicatul remis presei.

GEC Nera implementează în perioada 1 octombrie 2014 – 30 iulie 2015 proiectul de interes public  „STOP tăierilor ilegale de arbori în pădurile din zona parcurilor naturale plasate în sudul Banatului”realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică,  program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe şi administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Comments

  1. viorica says:

    Oferim seriozitate maxima! Incheiati pe loc contract legal! S-au acordat deja primele castiguri! Oamenii sunt foarte multumiti! Avem dovada castigurilor! NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati 300 de dolari lunar, lucrand 3 ore pe zi ca operator online! Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul “Info” la adresa de email:
    vioricaflorea53@gmail.com