Frunzăverde, premiat astăzi la Belgrad!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, i se va decerna astăzi, în Serbia, distincția ,,Floarea Dunării”, propunerea privind acordarea distincției fiind înaintată Ministerului pentru Administrație Publică și Dezvoltare Regională al Serbiei de către comuna Vârșeț.

Ceremonia privind decernarea titului este inclusă în programul primei zile a Forumului Business Dunărean unde sunt aşteptați să participe peste 800 de oameni de afaceri, reprezentanţi ai instituţiilor publice, cadre universitare şi nu numai. Distincția ,,Floarea Dunării” este acordată persoanelor și instituțiilor cu notorietate care, prin munca, dedicarea și creativitatea lor au contribuit la dezvoltarea Regiunii Dunării, a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării și la promovarea valorilor europene. Statueta ,,Floarea Dunării” este opera pictorului Milivoje Unković din Serbia.

În cele 3 zile cât durează forumul sunt programate discuții și dezbateri pe teme precum : Strategia Dunării, domeniile prioritare și pilonii dezvoltării; întărirea capacității instituționale prin dezvoltarea capacităților locale, regionale și naționale; parteneriatul public–privat; liderii tineri și oamenii de știință, tehnologiile informaționale.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cea de-a treia ediţie a Forumului Business Dunărean este organizată de către Forumul de Dezvoltare a Europei Centrale (CEDEF), organizație cu expertiză în dezvoltarea regională durabilă, și Media Invent în cooperare cu universitățile din Novi Sad, Belgrad și Maribor, Guvernul Provinciei Autonome Voivodina, Camera de Comerț a Serbiei, ministerele Economiei, Minelor și Energiei, Construcției, Transportului și Infrastructurii, Agriculturii și Mediului din Republica Serbia, municipalitatea capitalei Serbiei – Belgrad, Compania de energie electrică a Serbiei, Telekom Serbia și companiile lider Delta Holding, Schneider Electric, Naftachem.

Printre personalitățile care vor primi la Belgrad premiul ,,Floarea Dunării”, alături de președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, se află și celebrul dirijor Zubin Mehta, dar și dr. Kurt Puchinger, Austria, coordonator arie prioritară – Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/