FOTO: 40 de ani de prietenie cu vecinii sârbi!

Primăria Moldova Nouă a marcat printr-o festivitate specială relația veche de zeci de ani a județului Caraș-Severin cu vecinii sârbi din Veliko Gradiște. Românii şi sârbii, prin natura faptului că sunt popoare vecine, au un trecut comun îndelungat.

Se vorbeşte despre faptul că Serbia este aliatul tradiţional al României. Perioada de imediat după Revoluție, atunci când granițele țării s-au deschis, i-a ajutat pe cărășenii din sudul județului să meargă, în sfârșit, la frații lor de peste Dunăre. Ba mai mult decât atât, perioada în care produsele scumpe din țară sau, mai grav, în care rafturile magazinelor erau goale sârbii au fost de un real ajutor. Ciocolata Cipiripi și dozele de Coca-Cola, care erau de negăsit în România, se vindeau cu succes la colț de stradă. Și reciproca a fost valabilă! Criza de care s-au lovit sârbii și războiul prin care au trecut nu doar că au răsunat în casele românilor de la Dunăre, ci le-au mărit și încasările în magazine.

Avem parte de o prietenie frumoasă, de o istorie pe care am scris-o împreună în ultimii 40 ani și pe care trebuie să o punem în valoare așa cum știm noi mai bine”, a spus primarul orașului Moldova Nouă, Matei Lupu. Dincolo de prietenia cu poporul sârb, nu trebuie să îi uităm nici pe românii care trăiesc în Banatul Sârbesc și care, deși vorbesc sârbește, simt și se roagă românește.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157632076803643″]

Cum s-a înfiripat prietenia
Relația locuitorilor din Moldova Nouă cu vecinii de peste granițele țării s-a înfiripat încă din anul 1972, de pe vremea primarului Gheorghe Damian, cel care s-a aflat la cârma Primăriei între 1968 și 1986. De altfel, edilul a fost invitat să participe la festivitățile din aceste zile, pe care le-a inițiat conducerea actuală a orașului. „Mă simt onorat să fiu prezent aici. De 20 de ani nu m-a invitat nimeni să iau parte la astfel de întâlniri”, a declarat fostul edil al orașului Moldova Nouă, care acum are 89 de ani. Delegația din Serbia, formată din 11 persoane, a fost primită joi, la orele dimineții la sediul Palatului Administrativ. De peste granițele țării au venit primarul din Veliko Gradiște, Dragan Milic, însoțit de viceprimar, dar și din alți oficiali ai localității. Cu toții au fost întâmpinați de primarul Matei Lupu, alături de reprezentanții altor 20 de instituții publice din oraș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Festivitatea de semnare a protocolului de colaborare a avut loc chiar la sediul administrației publice locale. „Vă mulțumim că sunteți prezenți aici și, mai ales, vă mulțumim că această colaborare care este ordinul zecilor de ani, a fost posibilă doar cu ajutorul dumneavoastră”, a declarat edilul-șef, Matei Lupu. Cuvintele de laudă au fost întoarse de primarul din Veliko Gradiște.

În urma semnării protocolului, delegația din Serbia a vizitat iazul de decantare de la Moldomin, unde a dorit să se asigure că autoritățile române au luat măsuri, ca să reducă poluarea. Ulterior, vecinii au vizitat Parcul Eolian, după care au participat la un dineu oficial.

În această dimineață, cei 11 oaspeți au fost prezenți la Grădinița în limba sârbă din Moldova Veche și au vizitat sediul Uniunii Sârbilor. În momentul de față, la Moldova Nouă, 17 procente din populație este de etnie sârbă.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. ja says:

    70 procente !!!!!!!!!!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/