FOTO: Lumânări pentru victimele drogurilor!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Întreaga țară a marcat astăzi Ziua Antidrog prin diferite activități. La Reșița, Centrul  de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin, împreună cu un număr impresionant de elevi voluntari, dar și cetățeni ai orașului care au dorit să participe, au aprins câte o lumânare simbolică pentru a comemora victimele drogurilor.

Ziua internațională împotriva traficului și consumului ilicit de droguri a avut loc pe 26 iunie. Evenimentul a fost însă amânat pentru ziua de astăzi când, la nivel internațional, asociații din toată lumea s-au adunat ca să le amintească tuturor de numărul victimelor care cad pradă drogurilor. Reșița nu a făcut excepție, iar evenimentul organizat în Centrul Civic a atras atenția trecătorilor și a determinat implicarea tuturor, de la cei mai mici până la cei mai mari.

Mesajul din acest an propus de Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate pentru ziua de astăzi este « Alege sănătatea ca prioritate în viaţă, nu drogurile! », dorind să tragă un semnal de alarmă cu privire la creşterea cererii de noi substanţe cu proprietăţi psihoactive (SNPP) şi la efectele nocive pe care acestea le au asupra sănătăţii. Aici, în centrul orașului, sloganul nostru este: «În viaţă, sănătatea are prioritate, nu drogurile! ». Victimele consumului de droguri nu mai au priorităţi, doar lumânări aprinse. Tu ce priorităţi ai?”, explică Sorin Andrițoi, șeful Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157634784290502″]

promovare banner maxagro Muzeul TM

La nivelul județului, consumul de droguri nu reprezintă o problemă foarte mare, acesta fiind undeva sub media pe țară, între 0,5 și 1 la sută. Însă conștientizarea în rândul tinerilor a efectelor negative pe care aceste substanțe le generează este benefică și necesară indiferent de statistici. Tocmai de aceea, tinerii cărășeni sunt învățați de către cadrele didactice să aibă grijă la ce anume consumă. „Am venit să spunem un NU consumului de droguri și nu numai. Noi promovăm în cadrul orelor de dirigenție și la școală care sunt consecințele consumului de droguri și astăzi am venit să ne amintim și să le spunem celor din jur că a aprinde o lumânare înseamnă a spune nu drogurilor. De altfel,  i-am sfătuit să își educe copiii și nepoțeii la fel, pentru că este un rău foarte mare făcut tineretului. Am 30 de activitate în învățământ, dar nu am întâlnit în clasele pe care le-am coordonat în calitate de dirigintă elevi cu astfel de probleme, din contră, am fost foarte încântată că ei se sfătuiau unii pe alții să spună nu drogurilor și inclusiv țigărilor”, a precizat pentru Express de Banat profesoara Rada Mihuț.

Oamenii au fost receptivi la inițiativa lansată de voluntari  și foarte repede s-au întețit rândurile celor care așezau o lumânare aprinsă pentru victimele drogurilor din toată lumea. „În această seară am venit să aducem un omagiu celor care au murit din cauza consumului de droguri și să transmitem un mesaj prin care să spunem atât tinerilor, cât și adulților că sănătatea este mai importantă și nu e bine să se drogheze. Oamenii chiar au fost receptivi, mai receptivi decât mă așteptam. La toate acțiunile pe care le-am organizat au fost la fel și s-au implicat. Au fost și oameni care ne-au pus întrebări, ne-au întrebat ce facem aici și ne-au felicitat pentru că facem aceste lucruri și au fost alături de noi”, a precizat Vanesa Dăescu, elevă a Colegiului Național „Traian Lalescu”.

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. andrei says:

    victime? au venit drogurile peste ei si i-au supus, sau cum?
    pe strada – droguri, in farmacii – medicamente, iar natura este interzisa

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/