Fuziunea cu UVT s-a mutat în instanță. Judecătorii decid soarta universității din Reșița!

De la stadiul de nemulțumire verbală privind modul în care se realizează fuziunea cu Universitatea de Vest Timișoara, doi dintre profesorii UEMR au decis să treacă la acțiuni concrete și astfel au apelat la instanță. Pe scurt, vor ca judecătorii să se pronunțe în această speță.

Încă de la anunțul public privind fuziunea, universitatea reșițeană s-a transformat într-un adevărat câmp de bătălie. Decizia s-a votat în tot felul de întâlniri democratice, dar cu majoritate de voturi și în Senatul UEMR. Chiar și așa, doi dintre profesorii Facultății de Inginerie nu au putut să accepte ideea că Reșița va rămâne fără universitate și, mai ales, fără patrimoniul în care s-au investit miliarde de lei încă de la înființare.

Cei doi sunt Ion Piroi și Eugen Răduca. Aceștia au deschis acțiune în instanță, contestând în contencios administrativ și fiscal decizia de fuziune a UEMR cu Universitatea de Vest din Timișoara. „Punctele de vedere sunt împărțite cu privire la fuziune. Voi vorbi din punctul meu de vedere. Împreună cu un coleg am blocat în justiție, la Reșița, în contencios administrativ și fiscal, decizia Senatului. În acest moment, decizia de realizare a fuziunii nu este validă. Am atacat în instanță decizia, primul termen este pe 27 octombrie, iar în înscrisurile pe care le-am depus am arătat care sunt motivele. Sper ca presa să participe”, a declarat Eugen Răduca.

raduca_eugenPractic, acesta spune că, deși demersurile privind fuziunea nu sunt oprite, negocierile aflându-se în plină desfășurare, o decizie în favoarea desființării UEMR nu are valoare, odată ce instanța spune cu totul altceva. „Demersurile de fuziune nu sunt oprite, merg înainte, dar fără valoare din punct de vedere legal. În ceea ce mă privește, voi lupta pe toate căile legale și mă opun acestei fuziuni. A fost lansată invitație de fuziune doar către UVT, fără ca noi să știm. Discutând la universitățile politehnice din Timișoara și București, reprezentanții acestora ne-au spus că nu au primit nicio invitație pentru negociere. Nu vreau să spun că decizia cu UVT este sută la sută dezastruoasă, dar nu este corect sub aspectul procedurii și al desfășurării. Cred că sunt interese personale și sunt destule lucruri care ar putea să dovedească acest lucru”, a adăugat Răduca.

gif card de energie dacus 1000x100

De ce fuziunea nu este o soluție?

Profesorul este de părere că universitatea aparține comunității, iar angajații nu sunt acționari. „Pe de altă parte, în așa zisul proces de fuziune au fost multe nereguli. Această fuziune a început în mod neașteptat, în vacanță, fără să fim anunțați, iar la prima sosire a celor de la UVT s-a adus la Reșița un expert imobiliar, ceea ce spune foarte multe lucruri. Nu vreau să îl acuz pe rectorul UVT, care a avut o atitudine normală din punctul de vedere al universității pe care o conduce. Este foarte bine pentru imaginea rectorului și pentru instituția academică să primească pleașcă toate clădirile pe care le vedeți aici și care au fost făcute cu eforturile comunității. Toate conducerile UEMR au luptat pentru construirea a ceea ce s-a făcut aici, dar și la Coronini. Invit presa și toată comunitatea locală să lupte pentru ca Universitatea «Eftimie Murgu» să rămână independentă”, a subliniat profesorul Eugen Răduca.

Muzeul TM

Comments

  1. unu de pe strada says:

    …of of..bosorogi nostalgici! Treziti-va in plm..uem nu exista decat in imaginatia unora oricum!! Care comunitate? Care mediu academic?

  2. Mihai says:

    Este foarte interesant ca atat la greve, cat si la luptele impotriva fuziunii, apar pe baricade aceiasi oameni. Foarte interesant sa vezi cum mor de foame, deoarece nu si-au luat doua luni salariile, o profesoara care detine o casa in Germania si un profesor cu apartament in Londra si cu un salariu de peste 6000 lei lunar.

  3. Mihai says:

    Haideti sa vedem cine sunt cei patru oameni din UEM (din 170 de angajati, 100 de profesori)care cer demisia rectorului:
    – un profesor care nu vrea sa se pensioneze, desi a depasit varsta legala: Piroi (acum nu stiu cati ar dori pensionarea la 10-15 ore de predare saptamanal si un salariu de 5700 lei /luna, conform declaratiei de avere din 2013; Manescu si Vela nu au dorit-o);
    – doi profesori care si-au angajat sotiile pe post de cadru didactic, in momentul in care erau decan (Ianici) si sef de catedra (Raduca), sotii care, daca nu ma insel, le-au fost si studente. Apropo, in declaratia de avere din 2010, Ianici declara salariu de 10000 lei / luna (zece mii) iar Raduca 11000 lei/luna;
    – o profesoara cu legaturi puternice in PSD (Rotaru). Sotul doamnei, desi student mediocru, a condus Liga Studentilor si ulterior Casa de Cultura a Studentilor in perioada rectorului Vela.
    Calitatea orelor si calitatea examinarilor realizate de Manescu, Vela, Piroi, familia Raduca si familia Ianici, poate fi evaluata foarte bine de absolventii Facultatii de Inginerie din perioada 2000-2008, cand oamenii acestia conduceau tot.
    Asa ca sa nu fim ipocriti domnilor si doamnelor “profesori”.

  4. Cristi says:

    Cine esti Mihai de fapt? Esti din conducere ? Pari foarte bine informat!

  5. Mihai says:

    Pt renul RUDOLF,
    Ști foarte bine cine sunt…
    Vrei să vorbim și despre tine?
    Informațiile ce le-am scris sunt publice….omenii informați își aduc aminte ca scria și în presa la vremea aia….mai ales povestea frumoasa cu CALUL ALB 😉

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/