Frustrare mare la Caransebeş! Nouă ocazii mari, niciun gol!

FC Caransebeş a remizat astăzi, 0-0, pe teren propriu, în primul meci din play-out-ul Ligii a II-a de fotbal, cu Şoimii Pâncota.

Gugulanii s-au întrecut în ratări astăzi şi le-au dat speranţe Şoimilor că pot juca şi la anul în eşalonul secund. Boştină a semănat pericol în faţa porţii adverse încă din minutul 3, apoi, cinci minute mai târziu, Stoica a şutat şi el ameninţător, anunţând o ploaie de goluri în poarta lui Irimia. Mingea s-a încăpăţânat însă să intre în plasă, la fel cum şi centralul timişorean Roşu s-a încăpăţânat să dicteze penalty pentru gazde, deşi în două rânduri oaspeţii au jucat mingea cu mâna în careu. Mai întâi, în minutul 25, la o intervenţie stângace a lui Polgar, apoi, în ultimul minut al primei reprize, la o centrare a lui Cotigă. După pauză, gugulanii au continuat să-l facă mare pe portarul Pâncotei, Săulescu, în vreo două rânduri, Lupu ratând ocazii uriaşe. S-a terminat nedecis, iar caransebeşenii au de ce să se simtă frustraţi că nu au câştigat un meci controlat autoritar.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651753745685″]

„Astăzi am pierdut două puncte. Am controlat jocul cap-coadă fără ca adversarii să calce prin 16 metri, am ratat nu mai puţin de nouă situaţii clare de poartă. Nu mai discut de posibilitatea de a fi avut altă fază fixă! Nu am prestat însă un joc tocmai reuşit. Ne-a lipsit un pic prospeţimea, ne-am panicat în momentul în care am intrat în criză de timp, nu am avut luciditate sus, am tranzitat destul de greu faza de atac în partea a doua a jocului, dar şi în condiţiile astea trebuia să închidem jocul. E jocul pe care l-am controlat de cea mai mare manieră până acum şi cu atât mai mare e regretul meu şi al jucătorilor. Până la urmă, e un punct în intenţia de a ne realiza obiectivul. Repet, fără a presta vreun joc care să ne bucure prea tare”, a concluzionat antrenorul Alin Artimon după joc.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651288130007″]

Comments

  1. gugulan says:

    spun fara regrete ca Bostina nu este cel mai potrivit atacant…distruge orice pasa venita spre el…echipa joaca cu un om in minus inca din minutul 1,in plus Bostina este tinut toate cele 90 de minute in teren…atentie la acest aspect domnule Alin Artimon,in rest echipa arata foarte bine

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/