Frunzăverde și Ghiorghioni așteaptă procurorul DNA pe holul Tribunalului Caraș-Severin! (UPDATE2)

În urmă cu puțin timp, cei doi au ajuns la instanță, unde dintr-o clipă în alta urmează să înceapă procesul legat de fraudarea alegerilor prezidențiale. Deși sunt în aceeași încăpere, nu au voie să discute între ei, potrivit dispozițiilor date de judecători.

Pe lângă procesul de fond în care sunt inculpați Sorin Frunzăverde și Ionesie Ghiorghioni, tot astăzi, instanța va analiza și propunerea Parchetului de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestării preventive a vicepreședintelui de la CJ. Asta, după ce instanța a fost sesizată cu privire la faptul că Ionesie Ghiorghioni nu a putut sta departe de ilegalități și a încălcat dispozițiile magistraților.

Procurorul DNA trebuie să sosească dintr-o clipă în alta la Tribunalul Caraș-Severin.

UPDATE, ora 14.15

Frunzăverde a stat mai puțin de zece minute în sala de judecată a Secței Penale de la Tribunalul Caraș-Severin. S-a pus în discuție menținerea controlului judiciar față de acesta, dar și față de Ionesie Ghiorghioni. Instanța a rămas în pronunțare. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru luna septembrie.

gif card de energie dacus 1000x100

UPDATE, ora 17.00

Tribunalul Caraş-Severin a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de Frunzăverde şi Ghiorghioni pe o durată de 60 zile.

Rămâi cu Express de Banat, revenim cu amănunte!

Muzeul TM

Comments

  1. procurorul DNA nu are ceas, sau? says:

    Procurorul DNA nu stie la ce ora incepe sedinta de judecata sau cum, ca nu am inteles?
    Daca avocatul unuia dintre inculpati indrazneste sa intarzie, imediat ii tranteste judecatorul o amenda de nu se vede. In schimb, in fata procurorilor judecatorii se fac pres…

  2. alexandru nemoianu says:

    Este momentul suprem ca dinozaurul Frunzaverde sa fie scos cu boata afara.

  3. Ana says:

    Bani de la zero! Ti-ai dorit vreodata sa ai propria ta afacere pe care sa o construiesti de la zero, dar nu ai avut timp si rabdare sa faci asta? Acum iti oferim un sistem care functioneaza bine si rapid, in asa fel incat sa ajungi sigur la castiguri consistente. Te asteapta o cariera noua si interesanta! Solicita acum mai multe informatii la adresa de email: corana22@yahoo.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/