Frunzăverde: „Nu i-am trădat pe Băsescu şi Iohannis! M-am săturat de mizeriile care mi se aruncă!”

untitled design set 970x90 px

Plasat de către Silviu Mănăstire, realizatorul emisiunii „Dosar de politician” difuzată de B1 TV, în vârful unei piramide formate din primari şi şefi de instituţii din Caraş-Severin cu dosare penale sau chiar cu condamnări, Sorin Frunzăverde nu s-a arătat atât de deranjat de acest aspect, acceptând că un politician trebuie să suporte şi astfel de comentarii, chiar dacă ele nu sunt fundamentate. Lucrurile stau însă altfel cu privire la atingerile aduse familiei şi moralităţii sale!

Frunzăverde a luat poziţie faţă de cele prezentate de Mănăstire la finele şedinţei Consiliului Judeţean Caraş-Severin de astăzi.  Preşedintele administraţiei judeţene a respins vehement acuzaţiile care l-au vizat direct şi a preferat să nu comenteze aspectele legate de celelalte personaje prezentate la „Dosar de politician”. „Vizavi de ceea ce mi se întâmplă, e adevărat, Consiliul Judeţean Caraş-Severin nu este agreat în mediile de putere pentru faptul că obţine foarte multe fonduri europene. Nimeni nu înţelege cum Consiliul Judeţean poate să obţină şapte sute şi ceva de milioane de euro. Nu e doar realizarea lui Sorin Frunzăverde, ci a tuturor celor care reprezintă Consiliul Judeţean, fie consilieri, fie partea administrativă, partea birocratică. Nu am făcut afirmaţii publice legate de mine şi de familia mea, dar acum fac. Sunt un om politic expus, sigur că incomodez”, le-a spus Frunzăverde consilierilor judeţeni.

 

YouTube video

Liderul liberal a comentat apoi trădarea lui Traian Băsescu şi, ulterior, a lui Klaus Iohannis, subiect despre care s-a făcut vorbire în emisiunea respectivă: „Două au fost afirmaţiile care m-au deranjat. Restul nu se refereau la mine şi la familia mea. Se referă la alţii. În primul rând m-a deranjat subiectul «L-a trădat pe Băsescu şi l-a trădat pe Iohannis». Să fim serioşi! Despre ce trădare vorbim?! Am construit politic cum nu a construit nimeni în România. Probabil doar Ion Iliescu, dintr-un partid comunist în FSN. Iohannis a luat cu 5 procente mai mut în primul tur în Caraş-Severin decât la nivel naţional şi în turul doi am câştigat cu Iohannis în Caraş-Severin!”

Frunzăverde a schimbat şi mai mult tonul atunci când a comentat „plagiatul lucrării de doctorat” al soţiei sale, Doina Frunzăverde, rectorul Universităţii „Eftimie Murgu”. „Cel mai mult m-a deranjat atacul la soţia mea, chestia cu plagiatul. Soţia mea a fost un student eminent. A terminat cu 10, nu a avut niciun 9 la cele 40 de examene şi colocvii pe care le-a susţinut la Politehnica din Bucureşti. Predă la München şi la Gelsenkirchen, în Germania! Să spui despre nevastă-mea că şi-a plagiat teza este absolut penibil. Deja s-a ajuns mult prea departe. O să încerc să aflu de unde vine această denigrare absolut penibilă. M-am săturat de mizeriile care mi se aruncă. Dacă mă atacă pe mine, să fie sănătoşi, dar au atacat fără să o ştie pe Doina”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean.

Consilierul judeţean social-democrat Nicolae Ştefănescu a intervenit susţinând că ştie de unde s-ar fi direcţionat atacul la adresa lui Frunzăverde: „Întrebat fiind, Silviu Mănăstire a spus că sursele sunt în proporţie de 80 la sută din judeţul Caraş-Severin!”

Comments

  1. MIHAI says:

    PACAT CA TOTI PROSTI SAU FRUSTRATI POT SA COMENTEZE SUNT SIGUR CA SUNT NISTE CANCERE A ACESTEI SOCIETATI IN CARE TRAIM.” RESITEAN” CRACIUNESC”

  2. dani says:

    Ati luat 70 la suta din credite de la ue si resita moare de foame hotilor

  3. Raresb11 says:

    Mare păcat ce vremuri trăim astăzi ne bucurăm sa vedem numai sânge si arestări care duc unde??? Numai pentru arestarea oamenilor politici. Da așa este toți au defecte inclusiv Sorin Frunzaverde dar sa arestezi atâți oameni și atât rău numai sa al arestați pe el merita??? Nu are averi colosale sunt alții mult mai bogați in Caras primarii de orașe sunt milionari greșeala lui Frunzaverde este simpla Gheorghioni si Roset iar cel mai grav alcoolul dar ca om nu este ce scrieți voi la comanda aici e un om politic de mare clasa !!!!

  4. CRACIUNESC says:

    MIHAI ESTI UN LINGAU NENOROCIT

  5. drumuri si poduri says:

    Uite de ce nu avem drumuri si investitori prin judet fiindca asta umbla dupa dreapata europeana, el inventeaza partide, e undeva in votkosfera. Puneti bai carasenilor pe oricare altul consiliul judetean ca ne-am saturat de vraja lui. P.S. Indiferent pe cine votati, vor fi slugi de serviciu gata sa dea limbi exprese peste tot, ei se vor crede jurnalisti cand de fapt sunt niste spagari ordinari !

  6. Radivoj Milenovici says:

    Frunza’nbalegar , adevarul este ca tu si Doina sinteti doar niste zdrente de masonico-banditi si hoti , pisamas pe voi.

  7. ARTAN ALBANEZU says:

    Radivoj Milenovici scrii niste mizerii cum de fapt esti si tu o mizerie de om daca te poti numi om .Scrii doar pt ca vrei sa denigrezi doi oameni deosebiti cu merite pe care unii nu le vor realiza toata viata lor.

  8. CopacMaro says:

    Domnul se simte lezat. Mi-a dat o lacrima in coltul ochiului cand am vazut cu cata rautate este atacat…
    Cand ne gandim ca avem super absorbtie la fonduri europene si saracie totala in judet nu putem sa nu ne intrebam ce se face cu acesti bani?!?! La ce propaganda se face in legatura cu “sumele mari” venite din fonduri europene eu inteleg ca Resita ar trebui sa arate minim ca Timisoara. Ar trebui sa si traim minim ca in Timisoara, nu sa ne angajam pe la Caransebes din cauza lipsei totale a locurilor de munca.
    Mai este un punct care nu vreau sa il uit: este adevarat ca in locul lui Roseti (arestat) a aparut in peisaj copilul soferului personal? Copilul soferului ma nene??? Nici nu stiu daca sa rad sau sa plang. Rusine!!!

  9. DOREL says:

    CAND COMENTEZI UN ARTICOL NORMAL AR FI SA-L CITESTI SI APOI SA COMENTEZI DOAR CA UNII COMENTACI SUNT RAUTACIOSI SI INCULTI. RESITA ARATA ASA DIN CAUZA CA NU ATRAGEM INVESTITORI IN ORAS SI NU DIN CAUZA PRESEDINTELUI C.J. CE BINE AR FI DACA BANII ASTIA MULTI S-AR IMPARTI PE STRADA NU ? CopacMaro?

  10. Doru says:

    green leaf si-a vopsit parul, numai naravul a ramas acelasi

  11. Mario says:

    Nu sunt de acord cu implicarea si defaimarea imaginii sotiei dansului fara nici o dovada .Toata lumea din acest oras cunoaste faptul ca doamna rector este un profesionist desavarsit, despre care am auzit doar lucruri bune.Indiferent de ce se spune negativ la adresa domnului Sorin Frunzaverde trebuie sa recunoastem ca este cel mai cult om politic din vestul tarii si nu numai .

  12. Gigel says:

    Rectificare la cele spuse de Mario:

    …Sorin Frunzaverde trebuie sa recunoastem ca este cel mai cult PĂDUCHE politic din vestul tarii si nu numai.

  13. lichelele says:

    Lichele cu sinonimele de peste tot. lepădătură, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură, cioflingar, orbete, cutră, marțafoi, căzătură, otreapă, zdreanță, loază, toti in unul si unul in toti iau spaga si scriu la comanda si nu pe gratis

  14. ntluca says:

    NU este necesara niciun fel de experienta,doar minime cunostinte pe computer.! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero.pe internet.! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:ntluca@yahoo.com

  15. emma says:

    L-AM AVERTIZAT PE PONTA CA ASTA VA TRADA ,CA ESTE UN LINGAU PRAPADIT CU OCHII BULBUCATI SI URATI!

  16. eYATOU says:

    Dar,cine spune sa-l fi tradat pe BASESCU …RAUL cel mai Rau,DIN TARA SI DIN LUME!nuuuuuuuuu,pe el nu l-ai tradat; ai tradat unde nu trebuia si n-ati facut nimic pentru tara si popor; si daca TU AI FACUT CEVA,
    ENUMERA,DRAGA …sa vedem si noi,v-ati imbogatit pe spatele nostru,de nu mai aveti ce face cu EUROIIIIIII !

  17. IONUT says:

    ADEVARUL CA FRUNZAVERDE ( CA MARARUL ….. ) ESTE MASON .FACE PARTE DIN MASONERIE ( http://www.mediafax.ro/politic/frunzaverde-sunt-mason-e-vorba-de-o-organizatie-specifica-lumii-libere-dar-nu-primesc-ordine-10676891)CEI CARE CONDU C LUME .DECI NU VA FII ARESTAT NICODATA. SE VEDFE CE NU A FACUT ( ADICA NU A FACUT NIMIC PENTRU ACEST JUDET)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/