Fritz, nemulțumit de cum au decurs etapele proiectului viitorului complex sportiv din Calea Lipovei

Primarul Timișoarei a anunțat că a semnat contractul pentru execuția noului complex sportiv care va fi ridicat în Cartierul Lipovei. Proiectul acestui complex a fost asumat de fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, la primul mandat, cel din 2012. 

Complexul sportiv ar urma să aibă subsol, parter și două etaje. Va fi un bazin de înot acoperit, o sală de sport multifuncțională cu tribune pentru spectatori, o sală de fitness, două saune, vestiare, un bazin de înot în aer liber, două terenuri de tenis pe tartan, cu nocturnă, un teren trivalent (minifotbal, baschet, handbal), o zonă de fitness în aer liber, cu turn de escaladă, un parc și o parcare cu peste 100 de locuri.

„Eu nu sunt foarte fericit cu privire la cum au decurs etapele acestui proiect. Eu cred că proiectul tehnic are câteva slăbiciuni. Faptul că la licitație nu s-a prezentat decât o singură firmă spune ceva și despre calitatea proiectului și a licitației, dar dat fiind că avem o lipsă de spații sportive în Timișoara – și eu cred că mai ales în cartierele Timișoarei sportul e foarte important – am considerat că acest proiect trebuie continuat.”, a declarat Dominic Fritz.

Primarul vrea să discute cu proiectantul și executantul viitorului complex și să aducă modificări proiectului, „ca să îmbunătățim proiectul și să ne asigurăm că va corespunde cu așteptările noastre de calitate și să respectă și nevoile vecinilor din cartier.”

De construcția complexului se vor ocupa SC Bauerhof Agrobanat SRL și SC Constructim SA, iar valoarea contractului este de 24,6 milioane de lei plus TVA. Termenul de execuție este de 12 luni.

Complexul sportiv promis în Calea Buziașului și cel din Calea Șagului urmează să aibă proiectele tehnice, în baza cărora vor fi lansate licitațiile de execuție.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara vrea să ridice un stadion de fotbal cu 15.000 de locuri în Calea Buziașului. Robu: „Sperăm că vom reuși să avem și o echipă competitivă”

Fritz: Vom evalua fiecare proiect în parte să vedem dacă merită să angajăm cheltuieli din bugetul local

Dominic Fritz a explicat și că fiecare proiect al fostei administrații va fi analizat, anterior punerii sale în practică, astfel încât noua conducere a orașului să decidă în ce măsură este fezabil.

„Nu e o întrebare de oportunitate a ideii în sine, ci mai degrabă a calității proiectului. Vom pune un mare accent pentru toate proiectele din banii bugetului local pe calitate, ca să nu se mai întâmple lucruri de care noi toți suntem conștienți, fie subevaluată o lucrată, asta duce la întârzieri sau la o calitate a lucrărilor foarte mică.”, a spus Fritz.

În acest sens, Fritz a dat exemplul proiectului de anvelopare al blocurilor din Timișoara, „unde au eșuat mai multe licitații”: „Am încercat acum o procedură prin negociere directă, dar nu s-a găsit nicio formă care să vrea să lucreze la acest proiect. Vom discuta cu ADR V Vest, cum putem schimba proiectul tehnic – care pare să fie unul dintre motivele pentru care nicio firmă nu a venit la nicio licitație pentru aceste blocuri”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/