Fritz: „Ghiciți cine nu poate să facă parte din comisia care alege un nou secretar general pentru Timișoara: primarul!”

Primarul Timișoarei se declară nemulțumit de faptul că nu poate face parte din comisia de concurs care selectează viitorul secretar general al orașului. Fritz spune că în aceste condiții trebuie să se asigure că în urma acestui concurs, în primărie va ajunge un om calificat.

Primăria Timișoara va organiza concursuri pentru selecția viitorului secretar general al orașului și pentru directorul Direcției de Patrimoniu Vest din PMT.

„Este o sursă de frustrare a mea. Ghiciți cine nu poate să facă parte din comisia de concurs pentru toate aceste posturi: primarul. Din păcate nu voi putea să fac parte din comisia care alege un nou secretar general pentru Timișoara. Comisia trebuie să fie constituită din funcționari publici de conducere din Primăria Timișoara și nu cred că trebuie să spun mai multe, de ce acest sistem este unul cu care trebuie să fiu foarte prudent și unde trebuie să calculez foarte bine fiecare pas să mă asigur că rezultatul concursurilor este și unul care îmi aduce oameni calificați în primărie.”, a declarat Dominic Fritz.

Edilul șef a mai spus că Executivul ar trebui să schimbe ceva în acest sens.

„Poate și aici actualul Guvernul va trebui să schimbe ceva. Nu cred că aș fi găsit noul city manager cu un concurs clasic, așa cum prevede legea, în care pentru funcționari publici nici măcar primarul nu poate să facă parte din comisia de selecție.”, a explicat Fritz.

CITEȘTE ȘI: Noul primar al Timișoarei vrea să facă lumină în cazul directorului de la Patrimoniu, suspendat din funcție în urma unor acuzații de luare de mită

Primăria scoate la concurs postul de director pentru Direcția de Patrimoniu Vest, la cea de Est fiind director, prin concurs, Florin Răvășilă. Asta, deși, recent, viceprimarul Cosmin Tabără afirma că cele două direcții ar trebui să se unifice, nejustificându-se existența a două entități diferite în primărie.

CITEȘTE ȘI: Matei Creiveanu este noul city manager al Timișoarei. „Diferența dintre bunăstare și subdezvoltare, dintre povești de succes și eșecuri răsunătoare nu constă în bani”

„Noi vrem să eficientizăm și să clarificăm organigrama. Asta înseamnă că două direcții care se ocupă de aceleași lucruri, doar în zone diferite ale orașului, cu siguranță nu sunt eficiente. În același timp, cred că este important că pornim pe acest drum de reorganizare cu condiții egale. De aceea cred că este un lucru important că am scos acest post liber la concurs”, a spus Fritz.

În prezent, Direcția de Vest este condusă de Mihai Boncea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/