Distracție, sport și conștientizare! Așa se poate descrie cursa „Make it! Race it! Recycle it!” de anul acesta de pe Bega. Zeci de ambarcațiuni confecționate numai din materiale reciclabile s-au întrecut pe canal, în Timișoara.
Organizatorii au inițiat această competiție pentru a atrage atenția asupra risipei și pentru a-i conștineza pe oameni că reciclarea este necesară.
„Sunt pe mal țestoasele ninja, sirene, daci, pirați, hoți și politiști, formula 1, Săgeata Albastră și Submarinul Verde. Sunt doar câteva dintre ambarcațiunile care i-au încântat cu siguranță pe spectatorii prezenți la competiție. La eveniment sunt prezenți și reprezentanți ai Retim și ADID Timiș, cu informații despre cum se face corect colectarea selectivă a deșeurilor și de ce este important să ridicăm gradul de reciclare a deșeurilor în Timișoara și în județ”, spun reprezentanții EcoStuff.

Sute de timișoreni s-au adunat pe malul Begăi pentru a asista la cursă. Iar distracția a fost cuvântul de ordine.
„Gândit ca un exercițiu de educație ecologică alternativă, în care participanții învață să refolosească într-un mod care stimulează creativitatea și lucrul în echipă, proiectul te scoate puțin din zona de confort, încurajează gândirea laterală și stimulează creativitatea”, explică organizatorii.
După cursă, fiecare echipaj își va demonta ambarcațiunea și va recupera sau va da spre reciclat materialele din care a fost construită.





Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Leitner, unul dintre cei mai importanți producători de instalații de transport pe cablu din lume, montează pe Semenic una dintre cele 130 de telegondole pe care le are în...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Roxana Bălan |
05 April 2026
Bazinul de înot din Caransebeș ar trebui să fie gata anul viitor
Adriana Baghiu |
05 April 2026
De Paște în Spania: liniște, familie și tradiții duse mai departe
Roxana Bălan |
05 April 2026
O viață dedicată siderurgiei! Romulus Ioan – cetățean de onoare al Reșiței
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

