FOTO. Legende despre Împărăteasa Sissi, care a botezat fiica unui cioban din Caraș-Severin!

Cărășenii își protejează trecutul, presărat cu regi și împărătese, care s-au declarat impresionați în urmă cu secole de frumusețile pe care le-au descoperit în județ. Apa termală de la Herculane sau aerul puternic ionizat de la Marila i-au făcut să revină constant pe meleagurile cărășene.

Una dintre cele cinci statui aprobate de curtea imperială reprezentând-o pe Împărăteasa Elisabeta a Austriei se află la Caransebeș. Statuia Împărătesei a fost realizată din marmură de Rușchiţa, donată de Ioan Bibel. Ceea ce este interesant e faptul că statuia o reprezintă pe Împărăteasă în mărime naturală, fără a fi stilizată ca celelalte reprezentări din Europa. Statuia a fost realizată prin eforturile financiare ale comunităţii locale, fiind pregătită de inaugurare încă din anul 1914. Din cauza faptului că în acelaşi an se declanşează prima conflagraţie mondială, inaugurarea statuii este amânată, momentul realizându-se în anul 1918. Din păcate, statuia nu a rezistat prea mult în centrul orașului.

După ce Banatul este încorporat României, prin actul de la 1 decembrie 1918, statuia este depozitată în subsolul Primăriei vechi a Caransebeşului. În anul 2000, când s-a construit actuala biserică a Seminarului Teologic „Ioan Popasu”, din fundaţii este scoasă statuia împărătesei Sisi, despre care se credea că a dispărut. Inițial, doar trupul statuii a fost găsit, iar capul a fost ascuns, însă a fost predat poliției puțin mai târziu.

Elisabeta de Wittelsbach pe 24 aprilie 1854 s-a căsătorit cu verişorul său, Franz Josef, rege al Austriei şi împărat al Imperiului Habsburgic, după ce însuşi Papa le acordă dispensa necesară pentru căsătorie. Staţiunea Băile Herculane a fost unul dintre locurile preferate ale împărătesei, fiind cunoscut faptul că a venit aici în repetate rânduri. În 1887 se întâlneşte la Băile Herculane cu Carmen Sylva, regina României. Există și o legendă care povesteşte că fiica unui cioban a fost botezată Veta după numele Împărătesei Elisabeta, care i-a fost naşă. Împărăteasa i-a dăruit fetiţei un inel cu piatra de rubin, bijuterie despre care se crede că s-a păstrat.

De asemenea, se presupune că la Marila Împărăteasa a ajuns pentru a profita de beneficiile aerului ozonat. Pentru a rămâne amintit acest fapt, s-a ridicat un monument, ce a fost mutat apoi în faţa bisericii romano-catolice din Oraviţa, unde se găseşte şi astăzi.

În anul 2010 Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş a dedicat o expoziţiei acestui moment al oraşului. În prezent, statuia se află într-un proces de restaurare.

Statuia Împărătesei Sissi va fi repusă în valoare prin amplasarea ei în zona parcului General Drăgălina din municipiul Caransebeș, la finalul lucrărilor de modernizare.

 MAIN FOTO: savoart.ro 

 

 

Comments

  1. George N. says:

    Ar fi fost frumos să scrieţi Banat în loc de Caraş-Severin. Politica de separare a bănăţenilor d.p.d.v. administrativ a fost făcută de puterile de tip centralist, cea maghiară şi cea românească. Primii ne-au împărţit pe verticală, iar acum suntem împărţiţi pe orizontală. În urmă cu un an o persoană de loc de pe lângă Herculane îmi explica faptul că Timişul nu este Banat, că Banatul este acolo, la munte. Cam aşa s-a ajuns azi, politica centralistă de dezbinare dând roade…

  2. cassandra says:

    Handicapata ! Era trup si suflet de partea Ungariei deoarece era ignoranta si habar n-avea de istoria adevarata a romanilor. Nu stia, nemernica, ca romanii au fost masacrati de triburile salbatice ale hunilor ! A sprijinit in orce mod ungurimea. Se pare ca avea si un adorator ungur. Ce rusine, sa-ti placa un salbatic! Nici ea nu era cine stie ce: nemtoaica, popor necivilizat, care in vremea dacilor traia in copaci. Si varul ei, regele Bavriei, drogat si homosexual. Pe vremea aceea…