Sprijinul PSD dat președintelui liberal al CJ Timiș pentru înlăturarea administratorului public de pe poziția ocupată din 2020 confirmă apropierea și pe plan local a celor două partide aflate la guvernare la nivel național.
PNL a reușit la Consiliul Județean Timiș, cu ajutorul PSD, să desființeze postul de administrator public al județului, post ocupat după alegerile din 2020 până în prezent de Marian Vasile. A fost tertipul găsit de politicienii loviți de refuzul lui Vasile de a demisiona. Repoziționarea PSD în raport cu PNL, la Consiliul Județean Timiș, le dă de gândit celor de la USR care, teoretic, încă guvernează alături de liberali.
„În mod cert, USR este reprezentat la nivel județean prin Cristian Moș, în aparatul executiv, pe care îl susținem necondiționat. Noi am susținut orice proiect benefic pentru județul Timiș, l-am susține indiferent dacă am face parte din putere sau opoziție. Am fost total surprins de această întâmplare, mă așteptam ca după ce i-a retras atribuțiile (n.r, administratorului public), domnul președinte Alin Nica să îl demită imediat din funcție pe domnul Marian Vasile, nu știu de ce a ezitat și și-a chemat fratele mai mare, PSD, să îl ajute cu acest amendament, care ulterior a fost votat și de colegii liberali și astfel nu mai avem un administrator public în județul Timiș, lucru care mie mi se pare total greșit.”, a declarat pentru expressdebanat.ro Vlad Șendroiu, liderul consilierilor județeni USR.
În opoziție sau de partea puterii, cei de la Pro România s-au alăturat propunerii social-democraților de a desființa postul de administrator public, respectiv dorința executivului CJT. Explicația consilierului județean Elena Micicoi?„Nu este Pro România în măsură să evalueze (n.r, activitatea lui Marian Vasile), ci era rolul administrației actuale. Atâta timp cât administrația actuală l-a numit și l-a susținut, probabil a considerat că e eficient. Când a considerat că aduce deservicii mai mari decât servicii, i-au fost retrase atribuțiile. În momentul în care rămâi gol de atribuții, e o căsuță goală care cheltuie niște bani. Nu cred că județul are nevoie de așa ceva. Nici politic, dar nici administrativ.”
Social-democrații se jură că sunt în opoziție. „Nu avem nicio nouă alianță la nivel local, amendamentul nostru este rezultatul demersului pe care l-am făcut în lunile trecute în cadrul plenului CJT. (…) PSD este în opoziție în consiliul județean.”, a declarat Alexandru Iovescu, liderul consilierilor județeni PSD.
Pentru Alin Nica, președintele CJ Timiș, lucrurile par clare. Fiecare partid are agenda sa politică, însă la CJT, USR guvernează alături de PNL.
„Am văzut că colegii de la USR încearcă să facă oarecum o chestiune în oglindă cu ceea ce se întâmplă la Timișoara, dar sunt lucruri diferite. Dacă la Timișoara noi am fost practic excluși din majoritatea pe care am constituit-o la începutul mandatului pentru că nu am fost de acord cu o serie de propuneri ale primarului Fritz și domnul primar și-a făcut o nouă majoritate folosind transfugi de la noi, respectiv o majoritate de conjunctură cu PSD, ei vor să facă același lucru la CJ și vor să transfere scandalul permanent de la Primăria Timișoara în această instituție, or nu sunt de acord cu această chestiune și de fiecare dată când sunt aspecte pertinente de la grupul PSD, USR, REPER, Pro România sau PNL le luăm în considerare, așa cum ați văzut de fiecare dată la ședințe, iar aceste înțepături cu caracter politic le iau ca floricele specifice acestui anotimp nou care se apropie, al alegerilor locale și parlamentare, europarlamentare, prezidențiale. Floricele politice de sezon le-aș numi eu mai plastic. Evident, care au răspunsul corespunzător. Dar mai departe de acest lucru nu am văzut chestiuni grave în care să nu ne putem acorda și cu colegii de la USR, PSD sau Pro România sau REPER.”, a explicat Alin Nica.