După înfrângerea suferită la Slatina, în compania lui FC Olt, Metalul Reșița va întâlni în etapa a șasea a ligii secunde de fotbal, seria a II-a, formația clasată pe locul nouă, FC Bihor Oradea.
Bihorenii vin la Reșița cu planuri mari, deși în ultimul meci de campionat elevii lui Gheorghe Ghiț au remizat, pe propriul teren, cu oltenii de la FC Universitatea Craiova, scor 1-1. Antrenorul Reșiței, Marian Pană, fost antrenor al bihorenilor în perioada ianuarie 2013 – iunie 2013, a declarat pentru Express de Banat că meciul de sâmbătă de pe Stadionul ,,Mircea Chivu” va fi un adevărat test pentru elevii săi: „După eșecul de la Slatina, am speranțe că vom face un joc bun împotriva orădenilor și sper să ne adjudecăm cele trei puncte puse în joc. Am antrenat o perioadă la Bihor, pot spune că îi cunosc, deși au schimbat câțiva jucători în acest sezon. Va fi un meci foarte greu, dar contăm pe aportul publicului, pe care îl așteptăm să ne susțină într-un număr cât mai mare”.
Meciul cu FC Bihor Oradea va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11:00, pe Stadionul ,,Mircea Chivu”.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Teatrul de Vest Reșița anunță premiera spectacolului „Oameni, locuri și lucruri” de Duncan Macmillan, în regia lui Horia Suru și scenografia lui Adrian Damian, care va avea loc în...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Raluca Pantea |
02 April 2026
PNL în 2028: „Cu siguranță vom pregăti pe cineva pentru Primăria Timișoara”
Cristian Rădoi |
01 April 2026
Șeful ARR, Cristian Anton, arestat după perchezițiile DNA. 500.000 de euro găsiți la domiciliu
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


Iata cum arata “opera“ naiva a autorului articolului. Ce cauta etapa a IV-a? De ce a fost retezat ultimul aliniat? Poate Mircea Chivu din ceruri va razbuna aceasta infamie!!
Va multumesc pentru observatie, afisul va fi refacut in cel mai scurt timp.