EXCLUSIV. Primarul Popa negociază pentru Liga 1! Pentru Reșița în Liga 1!

CSM Școlar nu face mare brânză în Liga 3 de fotbal, deși municipalitatea a alocat bani cât să satisfacă pretenții de eșaloane superioare, dar primarul Nelu Popa pregătește tactica pentru ca, în maximum doi ani, „Mircea Chivu” să revină pe harta primei ligi din România!

Edilul-șef pare să se fi convins că în Valea Domanului e nevoie și de altceva decât de bani pentru ca microbiștii reșițeni să respire din nou aerul tare de pe prima scenă fotbalistică a țării. Totodată, Popa pare să admită că s-a lăsat păcălit de cei care l-au zugrăvit într-un mare hoț pe Cătălin Rufă, partenerul municipalității în proiectul Metalul Reșița. Astăzi, Sportul Snagov. Rufă e pe pe loc promovabil în prima ligă cu echipa pe care o deține (!) împreună cu Primăria Reșița, iar Nelu Popa i-a spus în față că-l așteaptă „acasă”. Că-l așteaptă în Valea Domanului! Rufă e și el de accord. Condiții pun și unul, și celălalt, dar toate sunt legate de performanță.

„Cătălin Rufă a fost aici, duminică, am stat de vorbă. Snagovul nu are stadion pentru Liga 1 și în condițiile astea ar vrea să vină cu echipa înapoi pentru că există, teoretic, această posibilitate. Astăzi vom discuta mai multe. Există această opțiune dacă mergem pe condițiile pe care noi le dorim”, a precizat primarul Reșiței pentru expressdebanat.ro.

Cătălin Rufă confirmă la rândul său că Metalul poate reveni de îndată în Valea Domanului. „Sunt discuții, tatonări, îmi doresc să mă întorc la Reșița, cu condiția să fie un proiect serios, să se dorească performanță. Condiția mea e clară: să se promoveze anul acesta sau cel târziu sezonul viitor! Doar în condițiile astea sunt interesat, altfel nu are sens. Când toate lucrurile vor fi în ordine, dacă toate lucrurile vor fi clare și avem condițiile pentru performanță, imediat sunt gata să revin. Știu că domnul primar Popa își dorește același lucru. Echipa asta nu a fost echipa mea, a fost echipa orașului, a jucat cu numele Reșiței pe piept și a plecat de la Reșița în momentul în care autoritățile de la acea vreme ne-au alungat”, a spus omul de afaceri.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/