EXCLUSIV: Costică „Vâlcea” a venit în Valea Domanului!

Intenţiile patronului Cătălin Rufă s-au concretizat în ceea ce priveşte întărirea staffului administrativ al clubului reşiţean.

Metalul s-a mişcat intens pe piaţa transferurilor de jucători în această iarnă, dar pentru ca noua echipă a Reşiţei să revină cât mai repede pe prima scenă, poate chiar din toamnă, Rufă a anunţat în urmă cu ceva vreme că şi-l doreşte în funcţia de preşedinte pe fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin. În ciuda problemelor pe care acesta le are cu legea, fiind binecunoscut dosarul în care a primit deja o condamnare din partea instanţei de fond pentru că ar fi luat şpagă în schimbul delegării preferenţiale a unor arbitri, Rufă crede în calităţile şi experienţa celui căruia i se mai spune Costică „Vâlcea”. Deocamdată nu e foarte clar ce funcţie va ocupa Gheorghe Constantin la Metalul, dar acesta se află deja cu echipa în Antalya. „Nu ne cramponăm de funcţii, e o relaţie de mare prietenie, care datează de mult timp, care se bazează pe respect. Contează mai puţin funcţia, important este că e lângă noi. E consilierul meu personal în acest moment, dar îi vom oferi în cadrul clubului orice funcţie îşi doreşte”, a declarat Cătălin Rufă pentru Express de Banat.

Mai vin jucători!

Bossul din Valea Domanului e mulţumit de modul în care decurge pregătirea echipei în cantonamentul din Antalya. „Am prins vreme bună, nu am avut parte de accidentări şi e un cantonament reuşit din punctul meu de vedere. Băieţii au lucrat bine şi aşteptăm cu nerăbdare să înceapă campionatul. Încă nu s-au ridicat toţi jucătorii veniţi în iarnă la nivelul obiectivului propus, dar au timp să crească. Aştept mult de la toţi, pentru că au valoare”, a mai spus Rufă. Acesta a mai adăugat că, după plecarea lui Alin Stoica în Irak, se impune aducerea unui fundaş central, dar că e foarte posibil să mai fie transferat şi un atacant. „După ultimele două meciuri amicale vom trage linie. Suntem deja în discuţii cu anumiţi jucători, dar rămâne să vedem. Echipa pare mai bună şi mai puternică decât în tur. Lotul e mai echilibrat şi echipa pare mai forţoasă”, a declarat patronul Metalului.

Comments

  1. Petru Fuchs says:

    Cum se linge acolo unde in urma cu nicio luna s-a scuipat! Am fost singurul care am salutat REVENIREA lui Costica in Valea Domanului acolo unde a aparat cu succes poarta rossonerilor alaturi de Ilies si Caraivan avandu-i in aparare pe Ologeanu, Georgevici, Hergane si regretatul Kiss.
    Mai jos postez fotografia echipei FCM R-ului si apoi zoomat portarul Constantin in alb avandu-i in fata pe legendele Florea, Puscas si Atodiresei. Te salut Costica cu ocazia revenirii la Resita dupa 40 de ani!

  2. Petru Fuchs says:

    FCMR-UL ANILOR 1974-1975