Stoican şi Bobar pot da lovitura la Dinamo!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Fostul preşedinte din Valea Domanului şi-a dorit un nume important pe banca tehnică a rosso-nerilor, dar rezultatele de la acea vreme nu au fost cele scontate. Acum, tandemul Stoican-Bobar pare să aibă mult mai mult succes în Şoseaua Ştefan cel Mare.

În condiţiile în care bugetul clubului reşiţean a fost unul modest, se poate spune că Bobar a făcut  multe lucruri bune în Valea Domanului. Aducerea lui Flavius Stoican pe banca tehnică s-a vrut a fi atunci o lovitură de imagine, care să atragă din nou atenţia spre fotbalul reşiţean, dar nu numai. Fostul preşedinte şi-a exprimat în nenumărate rânduri aprecierea pentru antrenorul Stoican şi l-a considerat un tehnician de mare viitor. A vorbit întotdeauna în termeni laudativi despre metodele lui de antrenament şi despre modul în care se comportă cu jucătorii, chiar dacă rezultatele echipei nu au fost chiar grozave. Mulţi s-au îndoit atunci şi au anticipat că antrenorul Stoican nu se va ridica niciodată la nivelul fotbalistului Stoican. Prima parte a campionatului Ligii I pare însă să-i contrazică pe cei care nu au crezut în el, deoarece dinamoviştii au avut evoluţii şi rezultate peste aşteptări.

untitled design set 970x90 px

Ajuns manager sportiv la Dinamo după plecarea de la Reşiţa şi scurtul mandat de la Ştefăneşti, Bobar a insistat pe lângă Anghelache şi Negoiţă să-l aducă pe Stoican la echipa a doua. După plecarea lui Mulţescu, fostului fundaş i s-a oferit şansa de a prelua prima echipă. „Era normal să susţin instalarea lui Flavius. Eu l-am vrut neapărat la Reşiţa şi chiar dacă nu ne-a ieşit mare lucru împreună am rămas cu o impresie foarte bună despre el. Ştiam că e un antrenor tânăr, de mare viitor. Mă bucur că i s-a acordat încredere şi că a preluat prima echipă a lui Dinamo. Echipa e în reconstrucţie, dar cu toate acestea în tur s-au obţinut rezultate la care poate nu se aştepta nimeni. Mai sunt multe de pus la punct, dar îmi doresc enorm să reuşim împreună. E o şansă mare şi pentru el, dar şi pentru mine”, a declarat Bobar. Stoican a vorbit tot timpul frumos despre Reşiţa şi despre perioada petrecută în Valea Domanului, dar acum tot ce contează pentru el este Dinamo şi se gândeşte doar la meciurile cu Steaua. „Mi-e greu să estimez şansele de a ajunge în cupele europene, dar, când vom întâlni Steaua, suporterii vor vedea la noi determinare, atitudine… Vor fi multumiţi că arătăm lucrurile astea pe teren“, a spus Flavius Stoican la DolceSport.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/