EXCLUSIV. Corupție în Postliceala Sanitară „Carol Davila” din Caransebeş! Zeci de absolvenți audiați de procurori!

Unităţile de învăţământ din Caraş-Severin se dovedesc a fi adevărate focare infracţionale, unde cel mai repede înveţi cum să dai şpagă pentru o diplomă cu care, mai departe, cam tot pe aceleaşi criterii, să obţii un loc de muncă într-o instituţie de stat!

 

După şpăgile de la Bac din liceele reşiţene şi caransebeşene, după descinderile de la Postliceala de la Liceul „Mircea Eliade” din Reşiţa şi cutremurul de la Universitatea „Eftimie Murgu”, organele de cercetare penală au depistat un adevărat sistem corupt şi în Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din Caransebeş. „De dimineaţă, s-au prezentat doi domni care au spus că reprezintă Direcţia Naţională Anticorupţie şi au ridicat mai multe documente care vizează licenţele acordate în această vară de şcoala noastră postliceală”, a confirmat pentru Express de Banat un oficial al şcolii.

postliceala caransebes2

postliceala caransebes 3

 

 

 

 

 

 

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a fost forfotă mare toată ziua. Zeci de absolvenţi au fost audiaţi de procurori cu privire la examenul de licenţă din acest an, examen care ar fi fost susţinut la Călan. Din primele informaţii ar fi vorba de aproximativ 70 de absolvenţi ai postlicealei sanitare. Procurorii investighează fapte de corupţie.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte!

Comments

  1. popescu says:

    CE FACE PENSIONARUL INSPECTOR SEF CARE NU VREA SA IASA DIN INVATAMAT DECAT VORBA LUI ILIESCU CU PICIOARELE INAINTE.LASATI BABALACILOR SI OAMENI MAI TINERI FARA CULOARE POLITICA(AVIZ DOMNILOR MOCIOALCA ,VELA SI FRUNZAVERDE), CARE SA ADMINISTREZE INVATANMANTUL DIN CARAS-SEVERIN.CAND VEZI CE SE INTAMPLA IN INVATAMANTUL DIN JUDET TE INTREBI CUM NU LE CRAPA OBRAZUL DE RUSINE SA MAI VINA IN FATA STUDENTILOR SI ELEVILOR, CUM SE POT UITA IN OCHII NEPOTILOR . RUSINE NEAM DE SLUGI AI BANILOR. PE VREMURI INVATATORUL ,PROFESORUL ERAU UN ETALON AL CINSTEI ,CORECTITUDINII ,DEVOTATI TRUP SI SUFLET ACESTEI FRUMOASE PROFESII, ERAU ADEVATARE MODELE IN SOCIETATE.

  2. Chebutiu e de vina !!! says:

    Chebutiu e de vina !!!

  3. […] EXCLUSIV. Corupție în Postliceala Sanitară „Carol Davila” din Caransebeş! Zeci de absolvenț… […]