Bestia de la Gârlişte a fost condamnată exemplar!

Iancu Măran, individul care a omorât o tânără din Oraviţa şi a încercat să o ucidă pe sora acesteia, a fost condamnat astăzi de Tribunalul Caraş-Severin.

A scăpat de puşcărie  în urmă cu mai mulţi ani pentru că anchetatorii nu au fost suficient de atenţi atunci când au investigat o crimă ce a avut loc într-o peşteră, dar de data aceasta e greu de crezut că mai poate scăpa de puşcărie. Bărbatul de 35 de ani din Gârliște a negat că, în 2002, ar fi comis crima din peşteră pentru care a fost acuzat, arestat, condamnat şi declarat până la urmă nevinovat după efectuarea probei ADN.

publicitate online in ziar Express de Banat
gif card de energie dacus 1000x100

Măran, bestia de la Gârlişte, cum a fost numit de localnici, a lovit din nou în toamna anului trecut. A ucis o fată de 14 ani, iar sora ei cu trei ani mai mare a scăpat de loviturile de cuţit doar după ce a leşinat şi agresorul a crezut-o moartă. Tribunalul Caraş-Severin l-a găsit vinovat pentru trei infracţiuni, omor deosebit de grav, tentativă de omor şi lipsire de libertate, aplicându-i o pedeapsă rezultantă de 25 de ani, după cum ne-a precizat judecătorul Rustin Ciasc. În plus, Iancu Măran a fost obligat la plata a 40.000 de euro, daune morale către mama victimei. Sentinţa de astăzi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile. Măran a primit una dintre cele mai mari pedepse aplicate vreodată de instanţele din Caraş-Severin.

Muzeul TM

Comments

  1. next victims says:

    @Dani Stanciu@DIICOT
    daca cele 2 fete ar fi cerut ajutorul politiei impotriva amenintarii cu moartea , ar fi intervenit politia cu mascatii ca sa le apere??
    am vazut ca mascatii intervine in apararea interlopilor,si a oamenilor de afaceri ,ba chiar se autosesizeaza pentru a interveni in apararea acestora ,dar niciodata nu am vazut sa se autosesizeze si sa intervina si in apararea oamenilor sarmani si nevinovati care nu se pot apara singuri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/