Evenimentul gastronomic Banat Brunch se mută în Măgura Zimbrilor

banat brunch armenis
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Persoanele care doresc să se relaxeze în natură și să guste preparate tradiționale sunt așteptate sâmbătă să participe la două evenimente gastronomice Banat Brunch. Unul are loc în orașul Deta, din județul Timiș, la Casa Ferch, care are o istorie impresionantă, iar celălalt în Măgura Zimbrilor, în județul Caraș-Severin.

Sfârșit de vară cu două evenimente gastronomice Banat Brunch. Astfel, sâmbătă, 28 august, turiștii sunt așteptați atât la Deta, cât și în Măgura Zimbrilor pentru a degusta mâncăruri tradiționale în locuri inedite.

În ceea ce privește acțiunea din orașul Deta, județul Timiș, aceasta va fi organizată în grădina Casei Ferch, o clădire care are o istorie impresionantă. „Banat Brunch cu Gugelhupf, la Deta. Casa Ferch își redeschide porțile în 28 august! O nouă ediție a Banat Brunch este pregătită de gazde pentru toți cei care iubesc gusturile bucătăriei austriece și nu numai.”, transmit organizatorii. Prânzul va putea fi servit începând cu ora 11.00, urmând a fi organizat și un recital live la vioară. După masă se va organiza un tur la Muzeul Pompierilor și la Biserica Romano-Catolică din Deta.

De asemenea, tot sâmbătă, 28 august, este organizat un eveniment gastronomic Banat Brunch și în comuna Armeniș, în Măgura Zimbrilor, din județul Caraș-Severin. „Vino să ne cunoaștem, să încerci bucatele locale și să afli mai multe despre proiectul WeWilder și comunitatea din Armeniș la WeEatWilder Brunch, în Armeniș, județul Caraș-Severin! Vom degusta din arhitectura mai aproape de natură si vom da viață plantelor din flora spontana, atât în mâncare cât și în remedii naturale.”, au informat organizatorii.

În timpul servirii mesei va avea loc și un concert live susținut de un solist local, iar după prânz se va organiza un atelier de descoperire a florei spontane și preparare de ceaiuri și cosmetice.

Taxa de participare la un eveniment Banat Brunch este de 100 lei, iar mai multe informații despre acțiunile din acest weekend, de la Deta și Armeniș, sunt disponibile AICI și AICI!

promovare banner maxagro

 

 

 

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/