Eugen Băleanu, despre hopurile candidaturii lui Adrian Torma: „Aşa se întâmplă când în BEC sunt trimişi oameni fără competenţe juridice”

Subiectul scoaterii din lupta electorală pentru un nou mandat a primarului în funcție al orașului Moldova Nouă și a candidaților pentru Consiliul Local din partea alianței electorale PSD-Pro România, din cauza unor erori materiale în cadrul dosarelor de candidatură, îl determină pe Eugen Băleanu, aspirant la scaunul de edil-șef din partea Partidului Verde, să arate cu degetul înspre originea unor astfel de situații: lipsa de specializare pe segmentul juridic al tuturor membrilor Birourilor Electorale de Circumscripție.

Deși relația dintre liderul verzilor de la malul Dunării și edilul-șef în exercițiu a fost mereu caracterizată de replici tăioase și în contradictoriu, omul de afaceri Eugen Băleanu reiterează că politica dușmănoasă dusă în ultimele decenii ar trebui să înceteze pentru bunăstarea locuitorilor urbei, acesta subliniind totodată că încercările de a-l scoate din competiție pe Adrian Torma nu denotă o luptă echilibrată, din contră, alimentează răzvrătirea celor care în scurt timp vor fi rechemați la urne tocmai pe motiv că li se încalcă dreptul de a vota partidul pe care îl susțin:

„Indiferent dacă s-a greșit sau nu în cazul alianței PSD-Pro România, e clar că cetățenii din Moldova Nouă, care erau simpatizanți ai acestor formațiuni, vor suferi. Nu e ușor să scoți din circuitul politic o formațiune, indiferent cum s-ar numi ea, dar asta rămâne să fie stabilit de către instanțele judecătorești, istorie etc”.

Întrucât subiectul din orașul aparținător Clisurii Dunării a ajuns inclusiv în atenția publică de la nivel național, Băleanu atrage atenția că lipsa semnăturilor care fac astăzi atâta vâlvă nu ar fi reprezentat o temă atât de delicată dacă toți membrii Biroului Electoral de Circumscripție ar fi avut studii juridice, politicianul neînțelegând cum de nimeni nu a sesizat iscăliturile lipsă din cadrul dosarelor alianței locale, când, în ceea ce-l privește, revizuirea documentelor s-a făcut la sânge:

„Așa se-ntâmplă când în BEC sunt trimiși oameni fără competențe juridice. Și mie mi s-a respins în primă fază candidatura pentru patru dosare de plastic. În 2016, în 2012, dosarele pentru Consiliul Local și primărie erau în aceleași biblioraft. Acum, trebuie neapărat separate. Au fost foarte exigenți cu mine! Mă mir că BEC-ului i-au scăpat semnăturile care fac atâta vâlvă astăzi în Moldova Nouă. E neplăcut. Poate că și eu aș fi la fel de vehement cum este Torma, chiar dacă este adversarul meu de patru ani”.

Cine câștigă de pe urma eliminării PSD-Pro România de pe scena politică?

Dacă cele două formațiuni politice din Moldova Nouă vor absenta de pe scena politică în următorii patru ani, rămâne de văzut. Cert este că partidele rămase în bătălie vor căuta să-și întărească forțele, tocmai prin diseminarea bazinului electoral de Stânga existent:

„N-am o problemă în a fi fair-play cu oricine, nu numai cu Torma. Pentru mine a fost o surpriză totală. Nu mă așteptam să iasă sub această formă din politică. Vă dați seama că, timp de patru ani, se va schimba întreaga configurație politică locală. De ce? Pentru că un partid care nu e prezent pe scena politică, e inexistent. Vor beneficia însă partidele nou intrate și cele rămase în cursa electorală”, a concluzionat președintele Partidului Verde din Moldova Nouă, Eugen Băleanu.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/