Eugen Băleanu, despre absenteismul de la ultima şedinţă de CL: „Torma trebuie să se pună la masă cu toată lumea, nu doar cu ai lui”

Trendul practicat de unii politicieni de la malul Dunării, acela de a nu participa la ședințele ordinare de Consiliul Local, lasă cu gura căscată pe toată lumea.

Ședința ordinară a Consiliului Local din orașul Moldova Nouă, de la sfârșitul lunii mai, i-a adunat la masa decizională pe doar 9 consilieri, din 17, întrucât verzii lui Băleanu și-au înaintat demisiile, în timp ce PSD-știi au hotărât să rămână acasă, lăsând să se adune praful pe proiectele care aveau nevoie de două treimi din voturi.

Cu privire la cele petrecute în ședința de Consiliul Local, președintele Partidului Verde, Eugen Băleanu, afirmă pentru expressdebanat.ro: „Noi nu am avut nicio legătură vis-a-vis de atitudinea PSD-ului. Referitor la faptul că PSD a boicotat ședința, ar trebui să întrebați pe ei cel mai bine de ce. Pentru că, pe de o parte, președintele lor îi laudă, iar, pe de altă parte, aceștia lipsesc de la ședințele de Consiliul Local. Nici eu nu pot să-nțeleg ce se-ntâmplă acolo”.

Băleanu vede boicotul ca pe o armă legală și democratică

Deși preferă să nu se bage în treburile și deciziile celorlalte partide, președintele verzilor de la malul Dunării vede boicotul politic ca singura scăpare, atunci când ultima picătură umple paharul: „Boicotul politic e o modalitate politică, e un mod de a face politică, atunci când anumite lucruri nu mai sunt cum trebuie. Este o modalitate legală și democratică, fără drept de apel”.

Băleanu spune că boicotul este singura armă care poate fi folosită în fața „majorității zdrobitoare a lui Torma”, atunci când lucrurile nu merg bine, „un mijloc de luptă democratică folosit și de liberali în Parlamentul României, și în Consiliul Județean, ba de PSD, ba de liberali, și în Consiliul Local Caransebeș”. Mai mult decât atât, liderul verzilor este de părere că, pentru binele comunității, „Torma trebuie să-nțeleagă să se pună la masă cu toată lumea, nu doar cu ai lui”.

CITEȘTE ȘI: Consilierii PSD de la Moldova Nouă şi-au luat liber de la binele comunităţii

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/