Petrecerile de pomină pe care mai mulţi dintre fotbaliştii din Valea Domanului le-au încins cu unele dintre handbalistele reşiţene s-au terminat prost.
Express de Banat a scris săptămâna trecută despre ,,profesionalismul” unora dintre sportivii reşiţeni, obişnuiţi ai barurilor şi discotecilor din oraş, înainte sau după meciuri, unde consumau alcool, fumau şi se destrăbălau până spre zori. Unii au înţeles că e vorba despre un semnal de alarmă şi în niciun caz despre intenţia de a face rău cuiva. Alţii, dimpotrivă.
Destui dintre cei care s-au simţit vizaţi au reflectat asupra celor întâmplate şi şi-au recunoscut vinovăţia, cerând o nouă şansă şi promiţând că îşi vor schimba atitudinea, atât în teren, cât şi în afara lui. Alţii, în schimb, s-au simţit ofensaţi şi chiar revoltaţi, deoarece în urma celor publicate au mari necazuri pe acasă. Au trecut la ameninţări şi injurii, chiar în spaţiul public, de parcă aşa s-ar face uitate beţiile crunte, la care au asistat toţi reşiţenii, sau distracţiile cu prostituate, pe care niciunul nu are curajul să le nege.
“E un semnal de alarmă!”
Primul care a reacţionat a fost Dorinel Munteanu, supervizorul din Valea Domanului. Acesta a promis că va scăpa din vară de toţi cei care au venit la Reşiţa cu alte scopuri decât acela de a face performanţă. Patronul Cătălin Rufă a confirmat şi el curăţenia de vară. ,,Sunt foarte supărat. Nu mă aşteptam să ne prezentăm aşa la unele meciuri, cum a fost cu Oltul, spre exemplu. S-a demonstrat că echipa are valoare, că lotul nu a fost rău, numai că a fost ceva ce nu a ţinut de noi. Vom lua unele decizii. Cu Bistriţa a trebuit să fac eu circ la pauză ca să se schimbe ceva. Ei nu au crezut că se poate obţine promovarea, s-au mulţumit cu mediocritatea. Din punctul meu de vedere e foarte bine că s-au scris aceste lucruri. E un semnal de alarmă. Dacă articolul ăsta apărea mai devreme, sută la sută era mai bine pentru echipă, nu mai ajungeam în situaţia asta în play-off”, a comentat Rufă.
Se dau sancţiuni severe!
La Universitatea Reşiţa lucrurile s-au mişcat şi mai repede. Antrenorul Cristi Busuioc şi directorul Octavian Măzăran au analizat deja situaţia unora dintre fetele care sunt preocupate mai mult de viaţa de club decât cea sportivă. ,,Am primit câteva referate din partea antrenorilor, am analizat situaţia, aşa cum am făcut şi cu alte ocazii, vom discuta şi cu fetele şi vom vedea dacă şi ce fel de sancţiuni se impun. Vă pot spune că dacă lucrurile sunt atât de grave, atunci vom merge până la a da afară”, a declarat, pentru expressdebanat.ro, directorul Măzăran.
De Crăciunul sârbesc, Primăria Timișoara pregătește două concerte în Piața Victoriei. Primăria Timișoara anunță că organizează două concerte speciale în Piața Victoriei, în perioada 4 – 5 ianuarie 2025,...
Noi rețele de termoficare din Timișoara, modernizate cu bani europeni
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281