Peste 180 de tablete școlare, aproape 20 de laptopuri, dar și camere web pentru videoconferințe și table interactive vor ajunge, până la sfârșitul lunii noiembrie, la Primăria Slatina-Timiș, urmând a fi distribuite ulterior elevilor și dascălilor din comună.
Primăria Slatina-Timiș a reușit să obțină echipamente IT în valoare de peste 300.000 de lei, prin Programul Operațional Competitivitate (POC), pentru cei 186 de elevi și 19 profesori din comună. Până la sfârșitul acestei săptămâni, potrivit declarațiilor primarului Gheorghe Roma, urmează să aibă loc și semnarea contractului cu operatorul economic care a câștigat licitația pentru acest proiect și care va pune la dispoziția unității administrativ-teritoriale tabletele școlare, laptopurile, tablele interactive și camerele web.
„În urma licitației avem desemnat și un operator câștigător. Urmează să semnăm contractul săptămâna aceasta, iar până la sfârșitul lunii noiembrie elevii vor avea toată logistica necesară pentru a putea desfășura în bune condiții cursurile online. Ne-am zbătut mult pentru a obține aceste dotări pentru elevii noștri, care le vor fi de folos nu doar în contextul pandemiei, ci și după ce aceasta se va încheia. Toți elevii vor fi dotați cu tablete și fiecare dascăl va avea propriul laptop. De asemenea, sălile de clasă vor fi dotate cu table inteligente și camere web.”, ne-a declarat primarul comunei Slatina-Timiș, Gheorghe Roma.