(E) Laurențiu Bora dă restart Reșiței! „Îi las pe alții să promită că vor face din Reșița un fel de Monte Carlo, orașul are nevoie de administrație eficientă!”

Municipiul Reșița are nevoie de foarte multe lucruri pentru a nu mai fi catalogat drept unul din polii sărăciei în România, dar în primul rând are nevoie de o conducere administrativă onestă, care să nu mai pună interesele proprii și ale partidelor înaintea intereselor cetățeanului. Liberalii și social-democrații au trimis în fotoliul de primar al Reșiței, în ultimii 12 ani, personaje care ulterior au ajuns în spatele gratiilor. Pentru fapte de corupție! Corupție care se vede astăzi în tot orașul. În starea dezastruoasă a drumurilor, în lipsa locurilor de muncă, în mijloacele mizerabile de transport în comun, în spațiile comerciale părăsite, în salariile reșițenilor, care sunt printre cele mai mici din țară. În ciuda tuturor acestor aspecte, Reșița are în continuare suficient potențial și destule resurse. Important e pe mâna cui vor ajunge toate acestea din 5 iunie încolo.

Într-o campanie electorală în care mai toți candidații promit autostrăzi, avioane și Elveții mai mici sau mai mari ori asigură electoratul de continuitate, de parcă de asta ar avea nevoie un oraș aproape mort, Laurențiu Bora își ia un singur angajament în fața reșițenilor. Și anume, că va spune stop corupției din Primăria Reșița! Candidat independent pentru funcția de edil-șef al Reșiței, tânărul om de afaceri nu este un om al cuvintelor, după cum chiar el o recunoaște, ci un om al faptelor. Iar ceea ce a reușit să construiască în mediul de afaceri, Pensiunea Casa Bănățeană fiind astăzi una din locațiile preferate ale reșițenilor, confirmă faptul că omul sfințește locul. Laurențiu Bora s-a săturat, la fel ca cei mai mulți dintre cetățenii orașului, să trăiască într-o urbe din care a mai rămas doar trecutul. A ales să se implice, iar strategia sa pentru renașterea orașului e bazată pe lucruri simple, pe lucruri concrete și imediat aplicabile, nu pe minciuni frumos ambalate.

„Mie îmi plac lucrurile simple. Eu nu sunt omul care să promită lucruri de domeniul fantasticului, așa cum văd că fac unii contracandidați. Dacă reșițenii m-ar onora cu votul lor, în primul rând aș face ceea ce de fapt ar fi trebuit să facă orice primar, să arate deschidere maximă față de investitori, de oamenii de afaceri. Eu provin din mediul de afaceri, cunosc foarte bine mentalitatea și comportamentul celor care au condus administrația publică locală. Trebuie să încetăm să punem greutăți mediului de afaceri dacă vrem să ne dezvoltăm ca oraș. De aici pleacă toate celelalte. Dacă se fac investiții, se creează plusvaloare, se fac locuri de muncă, se plătesc taxe și impozite la bugetul local și astfel apar bani pentru investiții, pentru infrastructură, pentru școli moderne, pentru parcuri și toate celelalte. Îi las pe alții să promită că vor face din Reșița un fel de Monte Carlo, eu cred că reșițenii s-au trezit după 12 ani în care orașul ăsta a fost gestionat prost și cu interes doar pentru unii. E nevoie de o strategie simplă”, susține Bora.

La ora actuală, municipiul reședință de județ e serios îndatorat, investitorii îl ocolesc, iar oamenii găsesc cu greu motive să zâmbească. Optimist și luptător din fire, Laurențiu Bora are soluții imediate pentru instalarea rapidă a unui climat de normalitate în administrația publică locală, pentru că de acolo pleacă până la urmă toate problemele. Ar fi putut să-și vadă în continuare de propria afacere, ar fi putut accepta ofertele venite de la mai toate partidele, dar a preferat să lupte de unul singur. Chiar dacă așa îi este mult mai greu. „Eu am anunțat de la bun început că mi-am depus candidatura pentru că m-am săturat să fiu mințit și dezamăgit, dar și pentru că îi cunosc pe cei care candidează acum și nu am încredere în niciunul dintre ei. Nu am dat curs ofertei niciunui partid, mi s-au propus destule, dar eu chiar vreau să fac ceva pentru orașul ăsta. Reșița are potențial, a fost atractivă tot timpul, dar când interesele unora sunt puse mai presus de cele ale orașului, ale cetățenilor, se ajunge într-o astfel de situație dezastruoasă. Incompetența și corupția au măcinat acest oraș, iar acum are nevoie de un restart, de condiții propice pentru a dezvolta afaceri. Trebuie oprită căpușarea și atunci putem umple parcul industrial mai devreme decât am putea crede. Reșița are nevoie de un administrator, nu de un politician sau de un om controlat politic. Totodată, Reșița nu are nevoie de un savant ca să scoată orașul din colaps, are nevoie de o administrație eficientă, are nevoie să nu mai risipim bugetul, să nu mai risipim banul public pe lucrări care nu-și au rostul, pe lucrări de proastă calitate și făcute la prețuri supraevaluate”, a explicat Laurențiu Bora.

Candidatul independent pentru Primăria Reșița le-a răspuns și celor care visează mii de turiști în municipiu, la fel ca în marile capitale europene. „În Reșița nu poți face turism, avem în apropriere unul-două lacuri și cam atât. Ce capitală turistică?! Noi avem istorie, arhitectură, opere de artă, muzee?! Așa ceva nu se poate face, trebuie să fim realiști, să nu mințim lumea. Eu știu ce înseamnă un oraș modern, eu am trăit în civilizația Occidentului. Acolo am învățat cât de importante sunt lucrurile simple. Avem nevoie de infrastructură, noi avem gară fără un tren în ea, dar visăm turiști. Reșița e un oraș trist, trebuie animat, centrul civic e frumos în sine, dar trebuie regândit. În centrul Reșiței nu se întâmplă acum nimic. Centrul nostru trebuie să prindă viață. Dar când o stradă asfaltată e un motiv de laudă pentru primar și nu un lucru normal, e greu să ne gândim la un viitor mai frumos. Tocmai de aceea le propun reșițenilor altceva, lucruri simple și sincere, transparență și eficiență. Abia apoi putem îndrăzni la mai mult”, a mai dezvăluit Bora din intențiile sale pentru Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/