Dacă după prima probă a Evaluării Naționale, cea la Limba și literatura română, elevii claselor a 8‑a au respirat ușurați, mâine, 24 iunie, urmează proba de „foc”, cea de la Matematică, cu o întrebare firească, ce stă pe buzele tuturor: oare va fi greu?
A și trecut prima probă a Evaluării Naționale, evident cu toate emoțiile aferente unui examen, care în fiecare an se prezintă ca un carusel: când mai ușor când mai greu. Dacă lucrurile au fost liniștite în sălile de examen, în curțile școlilor atmosfera a fost un amestec de optimism, emoții și comparații între subiecte.
„A fost simplu… cred.” / „Nu chiar, a avut și părți mai grele”. Impresiile elevilor au fost împărțite, așa cum se întâmplă aproape în fiecare an. Unii au ieșit zâmbind, convinși că subiectele au fost accesibile:
„Chiar a fost ok, mai ușor decât la simulare. La partea de gramatică m‑am descurcat super bine.”, alții au recunoscut că au întâlnit și dificultăți: „Nu pot să zic că a fost greu, dar nici simplu.”, în timp ce alții au ieșit în lacrimi, spunând că panica le-a fost cel mai mare dușman: „Am văzut că nu îmi ajunge timpul și m-am panicat. Nu știu dacă am reușit să fac ceva bine!”
Pentru mulți, însă, adevărata provocare abia urmează. Matematica de mâine, 24 iunie, va pendula între speranță și teamă, pentru că această probă ridică cele mai multe semne de întrebare. Dacă la Română elevii au avut impresii amestecate, la Matematică emoțiile sunt mult mai clare: „Acolo se vede diferența. Dacă pică ceva din funcții sau probleme cu fracții, e jale.”, „Sper să fie ca la simulare, nu mai greu.”, sunt câteva dintre impresiile copiilor.
Profesorii de matematică spun că, în general, subiectele din ultimii ani au fost echilibrate, dar nu exclud surprize. În plus, diferențele de pregătire dintre elevi sunt mai vizibile la această disciplină.
După proba de matematică, elevii vor avea de susținut, acolo unde este cazul, examenul la limba maternă, iar primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, urmând ca în aceeași zi să se depună și contestațiile.
În județul Caraș-Severin s‑au înscris 1.549 de candidați, repartizați în 41 de centre de examen, iar la Română au absentat 33 de elevi, examenul desfășurându-se fără incidente, potrivit Inspectoratului Școlar Județean.