După doi ani de la sistarea lor, lucrările la școala din Surducu-Mare se reiau!

Primarul comunei Forotic a obținut de la Ministerul Dezvoltării finanțarea necesară pentru finalizarea unei investiții sistate în 2019.

În campania electorală din toamna anului trecut, Alexandru Sporea, la vremea aceea candidat din partea PNL pentru funcția de primar al comunei Forotic, le promitea cetățenilor din Surducu-Mare că, odată ajuns la conducerea primăriei, va rezolva una din problemele arzătoare ale comunității de aici, și anume, deblocarea situației de la școala din localitate, unitate sub acoperișul căreia funcționează și grădinița. „Există un contract din 30 decembrie 2016, semnat cu Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației. Mai exact, este vorba despre un proiect derulat prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală 1, cu o valoare de 1.907.468 de lei, prin care s-au început lucrările de reabilitare și modernizare a școlii primare cu grădiniță din Surducu-Mare. Din valoarea totală a proiectului, Primăriei Forotic i-a revenit, ca parte de cofinanțare, suma de 226.680 de lei. Mare parte din lucrări, în ceea ce privește fondurile primite de la Guvern, au fost executate, deci au rămas neexecutate doar lucrările care trebuiau plătite din bugetul local. Nefiind achitate, constructorul a sistat lucrările în iunie 2019”, a declarat pentru Express de Banat primarul comunei Forotic.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La opt luni de la acel moment, Alexandru Sporea vine cu vești bune pentru elevii și preșcolarii din Surducu Mare care, din toamnă, nu-și vor mai desfășura activitățile educaționale în căminul cultural și în dispensarul din localitate. „Sunt bucuros că am reușit să-mi respect promisiunea făcută în fața cetățenilor din Surducu-Mare. Am reușit să obțin suma necesară în vederea continuării lucrărilor de la școală. Chiar ieri am fost la București, la Ministerul Dezvoltării, unde am semnat contractul de finanțare pentru continuarea acestui proiect. Practic, întreaga sumă necesară continuării proiectului am reușit să o obțin din fonduri externe, fără a mă atinge de un leu din bugetul local, aspect care nu poate decât să mă bucure. Pentru că din 2019 și până în prezent mâna de lucru s-a mai scumpit, și finanțarea care ni se va aloca va fi mai mare, în valoare de 358.128 de lei”, a explicat Alexandru Sporea.

Edilul a mai precizat că a luat deja legătura și cu reprezentanții firmei care au câștigat licitația pentru execuția acestui proiect, astfel încât constructorul să reia lucrările în perioada imediat următoare, pentru ca, din toamnă, elevii să se reîntoarcă în bănci în noua școală.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/