Lucrările de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ din Forotic și Comorâște se apropie de final. Primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea, dă asigurări că investițiile finanțate prin PNRR vor fi finalizate până la termenul-limită, astfel încât elevii să înceapă noul an școlar în condiții moderne și sigure.
Lucrările de modernizare a școlii primare din Comorâște, unde funcționează și grădinița, precum și cele de la școala gimnazială din Forotic, care include grădiniță și sală de sport, sunt în etapa finală de execuție.
Potrivit primarului Alexandru Sporea, investițiile vor fi încheiate până la 31 august, odată cu termenul de finalizare al proiectelor finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Mai e foarte puțin de lucrat la școli, dar și termenul este scurt, pentru că sunt investiții care trebuie finalizate până la închiderea PNRR”, a declarat edilul.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 4,5 milioane de lei. Proiectele au vizat în principal creșterea eficienței energetice a clădirilor, prin lucrări de reabilitare și modernizare. În cazul școlii din Forotic, investițiile au inclus și lucrări la sala de sport.
FOTO: Școala din Forotic după lucrările de modernizare