Noi tensiuni în Consiliul Județean Caraș-Severin pe tema reabilitării celor trei staționare cu fonduri europene. Romeo Dunca își menține ideea că proiectul susținut de opoziție nu rezolvă problema de fond.
Cele trei proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi a Consiliului Județean Caraș-Severin privind aprobarea intenției de încetare, prin acordul părților, a contractelor de finanțare pentru creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru cele trei staționare ale Spitalul Județean de Urgență Reșița au fost retrase la solicitarea președintelui Romeo Dunca.
Președintele Consiliului Județean și-a motivat gestul, precizând că: „trebuie explicat mai bine ce dorim, pentru că, într-adevăr, este o decizie importantă, care trebuie argumentată, mai ales că am identificat o sumă pentru a face niște reparații minime și necesare la cele trei staționare, în așa fel încât să putem folosi aceste staționare până la momentul realizării Spitalului Județean, în care ne punem mari speranțe și care va rezolva într-adevăr situația sanitară a județului (…) Legat de proiectul noului spital, aici se întâmplă numai lucruri bune, căci altfel nu puteam să ne antamăm la astfel de acțiuni și astfel de decizii. Este o decizie radicală, pe care eu o consider obligatorie, trebuie să alegem, dacă facem asta sau cealaltă, cu atât mai mult cu cât a reabilita aceste trei spitale nu rezolvă problema de fond. Repet încă o dată, am discutat despre un credit de cinci milioane de lei, pentru efectuarea de reparații, în așa fel încât condițiile elementare din cele trei staționare să fie îndeplinite.”
Lucrurile sunt incerte și în privința spitalului modular, proiect pe care președintele Dunca îl vedea realizat până la sfârșitul anului. „Nu avem niciun răspuns concret legat de modular. Din păcate nimeni din cei care au depus nu au fost acceptați. Noi ne-am făcut temele, am depus printre primii proiectul, lucrarea este bine făcută și dacă se vor face spitale modulare, cu siguranță vom fi prinși în schemă.”