Administraţia locală reşiţeană s-a pus pe treabă pentru ca ieşirile la iarbă verde în zona Lacului Secu să nu se mai încheie şi anul acesta cu bucşe sau braţe rupte şi, în consecinţă, să coste o mică avere!
Primăria Reşiţa a obţinut la finele lui 2015 aprobarea finanțării de către Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea drumului către Lacul Secu. Până să fie cheltuiţi cele 3,5 milioane de euro pe un asfalt ca în palmă, administraţia locală a început să cârpească actualul covor asfaltic. „Serviciul Public Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire continuă lucrările edilitare în municipiul Reşiţa. Sunt în curs de execuţie lucrările de reparaţii ale carosabilului, care presupun frezarea asfaltului şi plombarea cu mixtură asfaltică, în cartierul Lend, pe străzile Scoruşului, Primăverii, Cireşului şi pe drumul spre staţiunea Secu”, ne-a informat Roxana Topală, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.
Drumul către Lacul Secu este decopertat pe mai multe porţiuni, acolo unde asfaltul a fost serios afectat, astfel că până la turnarea plombelor e recomandată o viteză foarte redusă, diferenţele de nivel fiind destul de mari şi devastatoare pentru autoturisme. Lucrările drumarilor din subordinea administraţiei publice locale nu se rezumă doar la atât. „Totodată, în municipiul Reşiţa sunt reînnoite în această săptămână marcajele rutiere în zonele: Calea Timişoarei, Triaj, urmând ca, până la sfârşitul lunii aprilie, să fie cuprinse şi zonele: Bd. A. I. Cuza, Bd. Revoluţiei din Decembrie, străzile Sportului şi Petru Maior”, a mai precizat Roxana Topală.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649670035014″]
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
Un nou accident a avut loc astăzi, în jurul orei 13.00, pe pârtia Crucea de Brazi de pe Muntele Semenic, atunci când cablul teleschiului de transport s‑a rupt, provocând...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Alina Dragomir |
27 January 2026
Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus!
Ioana Toma |
31 January 2026
Raed Arafat: Copiii nu ar trebui să aibă acces la rețelele sociale înainte de 15–16 ani
Raluca Pantea |
31 January 2026
Roxana Bălan |
31 January 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


Sunt zone intregi inecate in praful de pe arterele principale si parcari! La Primaria Resita nu s-a aflat de inventia, mai veche, de pompe compresoare pentru jet apa, nu stropitoarele ce mai circula vara!?
Macar odata pe an sa adune praful cu jet de apa de pe Calea Timisorii, parcarea vamii …