Drept la replică

Cu referire la articolul ,,Baronul Mocioalcă și școala penală de proști care a trimis asistenți ,,criminali” în spitalele din Caraș-Severin”, publicat în ediția din data de 18.11.2015 a cotidianului ,,Expres de Banat” de jurnalistul Dani Stanciu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin transmite următorul drept la replică:

Atât titlul, cât și textul articolului conțin informații nereale, care conduc la o concluzie eronată. Concret, în articolul respectiv au fost prezentate drept acte probatorii pasaje irelevante din preambulul rechizitoriului, ignorându-se fondul cauzei penale și ansamblul materialului probator. Amintim că prin rechizitoriul întocmit la data de 30.10.2015 s-a dispus trimiterea în judecată a managerului Școlii Postliceale Sanitare ,,Carol Davila” Caransebeș, Gavrilesc Eleonora, și a altor patru inculpați, o sinteză a actului de sesizare fiind transmisă către mass-media, la data de 03.11.2015, potrivit comunicatului de presă, postat pe site-ul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Acel comunicat sintetizează aspectele relevante pentru înțelegerea speței, respectiv natura infracțiunilor și un rezumat al stării de fapt, așa cum rezultă din probele administrate de procuror în respectiva cauză.În articolul intitulat ,,Baronul Mocioalcă și școala penală de proști care a trimis asistenți ,,criminali” în spitalele din Caraș-Severin” au fost expuse citate din rechizitoriu care se referă la aspecte pentru care organele judiciare s-au sesizat din oficiu la data de 20.10.2015 și cu privire la care urmează a se face cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în conformitate cu dispozițiile legale privind competența De altfel, la punctul 7 din dispozitivul rechizitoriului nr. 443/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii unor posibile infracțiuni de corupție.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/