UPDATE 2. Șpagă în plic pentru primarul Stepanescu, chiar în vila sa din Timișoara! Stă 30 de zile în arest preventiv!

Mihai Stepanescu a negat la ieșirea din Primăria Reșița că ar fi pretins sau primit șpagă, însă după percheziția făcută de DNA Timișoara la vila sa din Timișoara a înțeles că nu are altă cale decât cea a sincerității. A aflat că fusese filmat și înregistrat audio, în cel puțin trei rânduri, ultima dată chiar în seara dinaintea descinderilor, în timp ce vorbea explicit despre sume de bani. Din acest motiv a ales să recunoască totul!

Potrivit surselor Express de Banat, este vorba despre suma de 580 de milioane de lei vechi, bani primiți de edilul Reșiței în patru tranșe, în perioada ianuarie – mai 2015. Stepanescu ar fi primit în trei rânduri câte 100 de milioane de lei vechi și altă dată un plic mult mai consistent, cu 280 de milioane de lei vechi. Banii i-ar fi adus în plicuri, chiar în vila lui Stepanescu, arhitecta firmei care a furnizat pavele pentru trotuarele municipiului Reșița. Interesant este că, în primele două rânduri, aceasta nu a știut ce conțin plicurile respective, ea fiind folosită ca intermediar fără să aibă habar. În celelalte două situații, plicurile aveau o porțiune transparentă, astfel că femeia și-a dat seama că la mijloc e vorba despre șpagă. Procurorii DNA Timișoara au prins-o mai întâi în plasă pe femeia cu care Stepanescu avea o relație foarte apropiată. Aceasta a fost de acord să colaboreze și, purtând tehnică de interceptare pe ea, s-a dus la Stepanescu acasă. Edilul nu și-a imaginat nicio clipă că femeia îl trage de limbă, iar acesta ar fi vorbit cu dezinvoltură despre banii ce reprezentau de fapt mită.

Primarul Reșiței a recunoscut aseară faptele prezentate de procurorul Lucian Dolcu, dar chiar și așa a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Cel mai probabil, astăzi va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Aseară, puțin după ora 22, înainte ca primarul Stepanescu să fie scos în cătușe și condus în arestul IPJ Timiș, au ieșit de la audieri și câțiva angajați ai Primăriei Reșița, printre care Sava Giuricici și Titiana Cătană.

UPDATE 1, ora 12.00

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 19 noiembrie 2015, a inculpatului STEPANESCU MIHAI, primar al municipiului Reșița, județul Caraș-Severin, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015, inculpatul Stepanescu Mihai, în calitate de primar al municipiului Reșița, a pretins și primit diverse sume de bani ori bunuri și servicii de la un om de afaceri, pentru a-și exercita în mod necorespunzător atributele funcției de primar, în sensul atribuirii în mod discreționar a unor contracte de lucrări de interes public societății comerciale reprezentată de acesta din urmă.

Astfel, inculpatul Stepanescu Mihai a primit de la omul de afaceri suma totală de 52.000 lei pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție lucrări, precum și 20.000 lei, ca parte a sumei totale de 10.000 euro, pretinse în avans pentru viitoare lucrări.

gif card de energie dacus 1000x100

De asemenea, inculpatul Stepanescu Mihai i-a mai pretins persoanei respective remiterea unor materiale pentru pavaj și efectuarea lucrărilor de montare pavaj în curtea unui imobil aflat în proprietatea sa. Valoarea totală a materialelor și lucrărilor pretinse în avans, cu titlu de foloase injuste, de inculpatul Stepanescu Mihai, pentru acordarea discreționară a unor viitoare contracte în municipiul Reșița, a fost de 214.954 lei.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații Caraș-Severin.

Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 20 noiembrie 2015 Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

UPDATE 2 – Judecătorii Tribunalului Timiş au decis în urmă cu puţin timp ca primarul Mihai Stepanescu să stea în arest preventiv pentru următoarele 30 zile. Magistraţii nu s-au lăsat impresionaţi de faptul că edilul-şef şi-a recunoscut fapta şi nici că acesta le-a promis procurorilor anticorupţie că renunţă la toate funcţiile publice pe care le deţine.

Rămâi pe expressdebanat.ro!  Revenim cu amănunte!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/