„Eu nu cred că la Berlin flutură toate steagurile în vânt!” Gâlceavă între palatele „de sticlă” din Timișoara

stiri de la primaria timisoara

S-a iscat un mic schimb de replici între primarul Timișoarei și prefectul de Timiș, după ce Dominic Fritz s-a arătat intrigat de faptul că Prefectura Timiș i-ar fi cerut să înlăture steagurile străine amplasate în fața clădirii de pe CD Loga nr.1. La rândul lui, Mihai Ritivoiu îl acuză pe primar de dezinformare și susține că edilul local doar se victimizează. 

Totul a pornit de la postarea primarului Fritz în care edilul local anunță că Prefectura Timiș i-a cerut, printr-o adresă, să înlăture steagurile străine din fața Primăriei Timișoara. Dominic Fritz spunea că steagurile arborate acolo sunt ale orașelor înfrățite cu Timișoara și că ele apar alături de steagurile României, UE și sigla orașului.

În replică, Mihai Ritivoiu îl acuză pe Fritz de dezinformare. Concret, prefectul spune că a primit, pe adresa instituției, o sesizare din partea unui cetățean care reclama încălcarea Constituției și a mai multor legi. Și că nu a făcut nimic altceva decât să transmită mai departe sesizarea cetățeanului.

„În fața Primăriei Timișoara (…) sunt mai multe steaguri străine – Ucraina, Marea Britanie etc – arborate pe clădire, care nu sunt prevăzute în Constituția României și nici în legile României ca a fi obligate puse în permanență. Trebuie arborate în permanență pe clădirea Primăriei Timișoara doar tricolorul României, NATO, UE, atât, punct, nu alte steaguri!”, scrie în sesizarea venită pe adresa prefecturii, făcută publică de Mihai Ritivoiu.

În adresa pe care cetățeanul a transmis-o inclusiv IJJ Timișoara, Poliției Locale Timișoara, primăriei și consiliului județean, el cere autorităților să informeze oamenii în ce bază s-au arborat alte steaguri străine pe clădirea primăriei și „să ne spuneți vă rog de ce nu ați luat măsuri pentru a le îndepărta aceste încălcări abuzive”. „Tricolorul României e mai important decât toate steagurile din lume. Dumnezeu este cu noi”, mai spune cetățeanul a cărui identitate a fost protejată de Instituția Prefectului.

steaguri 2

Revenind la postarea lui Dominic Fritz, Mihai Ritivoiu spune că „prefectura e obligată să dea curs oricărei sesizări primite. În acest sens, am trimis primăriei o adresă în care am ataşat sesizarea cetățeanului şi am solicitat să ia măsuri de arborare a drapelelor conform legislației în vigoare.”

Așadar, Prefectura Timiș a transmis mai departe o sesizare venită din partea unui cetățean, sesizare care îi era și acestei instituții adresată, fără să verifice informațiile înscrise acolo, prin angajații de specialitate. În adresa transmisă primăriei, prefectul invocă mai multe articole de lege potrivit cărora drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea legii (Legea 75/1994). În plus, se mai arată în adresa transmisă primăriei de către prefectură, „când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine și numărul drapelelor este impar, drapelul României se va așeza în mijloc. Dacă numărul drapelelor este par, drapelul României va fi așezat în stânga drapelului împreună cu care ocupă centrul, privind drapelele din față.”

(…) Unde s-a ajuns? La o victimizare a domnului primar, care pozează în martirul toleranței în luptă cu statul oprimator şi retrograd care, iată, uite cu ce nimicnicii se ocupă. Îi comunic domnului primar că steagurile sunt ultima sa problemă în relația cu prefectura! (…) Pe de altă parte, legea se aplică, nu se discută! Eu nu cred că la Berlin flutură toate steagurile în vânt!”, a spus Mihai Ritivoiu.

Răspunsul Primăriei Timișoara

Și Primăria Timișoara a avut o replică oficială în schimbul acesta de corespondențe. Într-o adresă semnată de administratorul public Matei Creiveanu, primăria susține că primeşte în fiecare an vizita a numeroase delegaţii străine: în 2021 – 49, iar în 2022 până acum – 23 de delegații: „Având în vedere frecvența mare cu care sunt primite vizite ale unor delegații oficiale ale altor state în cadrul instituției (…) sunt menținute arborate drapelele statelor ai căror reprezentanți oficiali vizitează instituția frecvent, state cu care Municipiul Timișoara a stabilit și relații privilegiate prin semnarea unor acorduri de înfrățire și cooperare cu orașe din acestea, majoritatea având deschise și reprezentanțe consulare la Timișoara”.

Și, în fine, primăria anunță prefectura, în finalul adresei transmise, că a luat măsuri pentru arborarea conformă a drapelelor din fața sediului instituției, poziționând corect drapelul României în raport cu cele ale altor state.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/