S-au strâns peste 600.000 de lei, bani din care se vor cumpăra concentratoare de oxigen, dispozitive cu ajutorul cărora vor fi tratați, de acasă, pacienții care nu dezvoltă forme critice și severe de Covid-19. Suma a fost donată în urma unui parteneriat încheiat între Primăria Timișoara și societatea civilă, iar edilul orașului de pe Bega a explicat de ce aparatura nu poate fi achiziționată de municipalitate.
„Colaborarea noastră cu societate civilă deja a produs efecte frumoase. Am început o colaborare cu mai multe ONG-uri sub umbrela Fundației Comunitare Timișoara. Vrem să achiziționăm concentratoare de oxigen pentru situația în care nu mai avem paturi cu oxigen în spitale. Până acum s-a adunat o sumă de 621.000 de lei. Suma cea mai mare donată este de 100.000 de euro, suma cea mai mică este de 10 lei, dar fiecare contribuție contează. Mă bucur foarte mult că funcționează pentru că nu avem o variantă legală, am încercat să găsim o variantă legală prin care putem să facem aceste achiziții directe prin primărie, dar nu avem o cale legală să dăm aceste concentratoare cetățenilor și acesta este motivul pentru care am încheiat un parteneriat cu societatea civilă.”, a explicat Dominic Fritz.
Decizia de a trata pacienți de la domiciliu, cu ajutorul concentratoarelor de oxigen, a fost luată cu scopul de a nu suprasolicita spitalele. Din banii strânși se vor cumpăra și pulsoximetre.
Donațiile în bani se strâng prin Fundația Comunitară Timișoara AICI sau direct în contul Fundației Comunitare Timișoara:
Denumire: Fundația Comunitară Timișoara
Adresa: Comuna Giroc, str. Timiș nr. 76E
CIF: 36327306
IBAN: RO28RNCB0255151022940001
Banca: BCR, filiala Piața 700