Dominic Fritz, validat primar al Timișoarei. Vineri va fi învestit în funcție

Tribunalul Timiș s-a pronunțat, miercuri dimineață, cu privire la validarea mandatului lui Dominic Fritz, contestat de trei persoane. 

Trei apeluri au fost înregistrate la Tribunalul Timiș împotriva hotărârii inițiale de validare a mandatului de primar al lui Dominic Fritz.

Ceremonia de învestitură va avea loc vineri, 30 octombrie, la ora 10.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Sunt, de azi, primar validat definitiv al Timișoarei. (…) Judecătorii au confirmat legalitatea validării mandatului meu, a candidaturii mele și votul timișorenilor. S-a respins de asemenea cererea de sesizare a Curții Constituționale. Este o victorie nu doar a mea ca persoană, este a timișorenilor care au dat votul lor unui cetățean european. Decizia de azi consfințește acest vot. A învins o idee, a Europei comune, principiul că orice cetățean  european are dreptul să participe la alegeri în localitatea în care a ales să stabilească. Este și o victorie pentru toți românii care s-au stabilit în alte state europene și cărora li se recunoaște un drept fundamental, acela de a fi implicați în deciziile privind direcția comunităților în care trăiesc. Mă bucur imens că Timișoara a deschis un drum care stabilește odată pentru totdeauna ideea Europei comune în care suntem egali în drepturi. Acum chiar: hai să ne apucăm de treabă, Timișoara!”, a transmis Dominic Fritz.

CITEȘTE ȘI: „Cel mai cool oraș din România”. Timișoara, blocată în timp cu doi primari

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/