În urmă cu 12 zile, în data de 18 ianuarie, PRO România Timiș a prezentat public o listă cu 18 candidați pentru primăriile din județ, chiar în prezența liderului național Victor Ponta. Ei bine, doi dintre cei anunțați oficial nu vor mai candida pentru tânărul partid cu orientare de centru-stânga. Aparent, cei doi ar fi jucat la cacealma.
Cei vizați sunt Radu Jude, pentru Remetea Mare, și Gheorghe Dănilă, pentru Bara. Cei doi erau și sunt în continuare membri PMP Timiș, iar după ce PRO România a citit lista, Jude l-a și sunat pe președintele filialei, Cornel Sămărtinean, pentru a-i spune că nu știe de ce i s-a citit numele! Coordonatorul pe Timiș al PRO România, deputatul Adrian Pau a confirmat că cei doi nu s-au înscris în partidul lui Ponta și că nu vor candida, pentru că nu au fost fair-play. ”Stați liniștiți, nu vom rămâne fără candidați. Nici domnul de la Bara, nici domnul de la Remetea nu vor candida din partea PRO România, nici dacă vor dori”, a spus Adrian Pau, care a spus că ceilalți 16 de pe listă rămân sigur candidați.
Situațiile celor doi candidați sunt, de altfel, hilare. Gheorghe Dănilă a fost la data de 18 ianuarie la conferința lui Victor Ponta, așezat în spatele liderilor naționali! ”Este surprinzător. Candidatul de la Bara a fost prezent alături de Victor Ponta, pentru că nu l-a adus nimeni cu forța. Domnul a fost cu o zi înainte la mine în cabinet, și-a pus doi prieteni să mă sune că vrea să candideze din partea PRO România. Cu o zi înainte (n.r. 17 ianuarie), a fost la întâlnirea pe care am avut-o cu bordul de conducere la Reșița. Mi-a adus și o petiție pe care să o susțin în Parlamentul României, de altfel foarte pertinentă, despre fondurile de vânătoare. După ce a făcut toată treaba asta, nu știu cine e neserios!”, a spus Pau despre candidatul anunțat pentru Bara. Dănilă a fost adus de Roxana Iliescu, dar Pau spune că nu e supărat pe colega de partid.
Radu Jude de la Remetea a avut noroc să nu intre într-o situație așa de ridicolă să fie și prezent fizic la anunțarea candidaturilor. Norocul a fost că era chiar aniversarea lui în 18 ianuarie! ”Domnul de la Remetea cu o zi înainte a fost la mine în cabinet și a spus că și-ar dori să candideze din partea PRO România. Am luat decizia că va candida din partea noastră. La conferința de presă nu a ajuns, pentru că a fost ziua lui. Ne-am gândit că din acest motiv nu a ajuns. Apoi mi-a trimis mesaj că nu mai poate candida din partea PRO România”, a precizat Pau.
Deputatul PRO România crede că cei doi au făcut acest pas în spate pentru că miza celor din ALDE și PMP e legată de alte funcții, cele prin numire, nu cele alese, după cum se vede clar în ultimele zile că se întâmplă cu noii subprefecți. ”ALDE și PMP beneficiază de posturi destul de călduțe în administrația PNL. Li se pare că sunt la putere și vor rămâne la putere. Este foarte greu să-ți asumi lupta când știi că nu vei în zona de putere”, a mai spus Pau.
Citește și: PRO România, 18 candidați stabiliți pentru Timiș. Ponta: PNL joacă la cacealma!
S-a închis licitația pentru modernizarea unui tronson din DJ 571 – intersecție DN 57. Au fost depuse două oferte care sunt acum în evaluare. Consiliul Județean Caraș-Severin, în parteneriat...
Familia Regală serbează Crăciunul la Săvârșin. Atmosferă de poveste la castel
Rectorul UPT: „Instabilitatea politică accentuează problemele companiilor în 2025”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281