Discuții online între instituțiile statului! Primăriile, invitate să se conecteze din nou cu Prefectura!

Una dintre activitățile pe care prefectul Florența Albu dorește să le desfășoare și în acest an se referă la videoconferințele cu primăriile din Caraș-Severin. Reprezentantul Guvernului în teritoriu își propune să organizeze astfel de întâlniri virtuale cel puțin o dată la două luni.

Prefectura din Caraș-Severin pregătește o nouă videoconferință cu primăriile din județ. Ședința online este programată vineri, 3 februarie și vine în ajutorul administrațiilor locale, având în vedere că Instituția Prefectului pregătește controale de fond la primăriile din județ. „Prin Grupul Județean de Modernizare pe care l-am reactivat anul trecut am decis să facem o serie de videoconferințe, un fel de instruire periodică a funcționarilor din primăriile județului. O astfel de videoconferință am programat pentru vineri, 3 februarie. Măcar o dată la o lună sau două să ne auzim, dacă tehnologia nu ne permite să ne și vedem și, într-o ședință de o oră, să putem să discutăm problemele din teritoriu cu care se confruntă administrațiile locale. Ca procedură, stabilim mai întâi cine intervine în cadrul videoconferinței, pentru că, pe lângă Instituția Prefectului, participă și alte instituții care au ceva de comunicat sau de făcut niște îndrumări către primării și pregătim materialele ședinței, pe care le trimitem odată cu anunțarea primăriilor cu privire la ziua și ora când va avea loc evenimentul”, susține prefectul de Caraș-Severin, Florența Albu.

În cadrul videoconferințelor, funcționarii publici sunt instruiți cu privire la redactarea hotărârile de Consiliu Local, dispozițiile de primar, astfel încât să nu mai fie nevoie de revocări ulterioare sau chiar de ajungerea în instanța de contencios administrativ. Prima astfel de întâlnire a avut loc în luna octombrie 2016, atunci când 44 de primării au anunțat că dispun de tehnologia necesară (un calculator, boxe, un microfon, o cameră web și, bineînțeles, conectare la internet), însă doar 27 dintre ele au luat parte, în cele din urmă, la videoconferință.

Rămâne de văzut câte primării se vor înscrie la ședința de vineri, după ce vor consulta materialele propuse de Prefectura Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI:

Administrațiile publice locale se modernizează în grup. Cu ajutorul tehnologiei!

Ședință virtuală în Caraș-Severin! Aproape 30 de primării, conectate cu Prefectura!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/