Directorul Stănescu a plecat de la Direcția Silvică. Tabugan își pregătește terenul să revină la conducere!

Șeful Direcției Silvice a renunțat la mandatul de director, după ce conducerea Romsilva i-a semnat cererea de pensionare. Temporar, pentru câteva luni, locul i-a fost luat de Daniel Poliță. Din toamnă însă,sunt șanse mari ca Ioan Tabugan să se reîntoarcă la conducerea instituției.

Acesta a ajuns parlamentar din postura de șef al Direcției Silvice Caraș-Severin, astfel că, la fel ca prefectul județului Nicolae Ciobanu care s-a reîntors la conducerea ITM, deputatul UNPR cu viziuni liberale ar putea să revină la șefia instituției.

Fără prea multe explicații, Ștefan Stănescu a declarat că odată ce a îndeplinit criteriile de pensionare, n-a mai vrut alte bătăi de cap. „Am fost surprins când am găsit solicitarea de pensionare. Am pus mâna pe telefon și l-am întrebat ce se întâmplă și mi-a spus că e dreptul său atâta vreme cât îndeplinește toate condițiile. A trebuit să semnez această decizie de încetare a contractului de muncă al directorului de Caraș-Severin în data de 11 martie 2016”, a declarat Adam Crăciunescu, directorul ROMSILVA, prezent la Reșița, la finele acestei săptămâni.

„Direcția Silvică a avut standarde tot mai înalte și, cu mici excepții, a fost liniște, nu au fost certuri, disensiuni. Au fost câteva probleme legate de uscături, dar fiecare a primit ceea ce a meritat. Treburile au fost foarte bune și mă mândresc cu faptul că am reușit să duc direcția pe niște culmi foarte înalte. Poate că sunt multe lucruri care au stat la baza acestor realizări, dar ca să fiu modest e și meritul meu”, a precizat Ștefan Stănescu.

Locul i-a fost luat de Daniel Poliță, însă doar în calitate de interimar. Odată ce mandatul de parlamentar i se încheie lui Ioan Tabugan, este posibil ca acesta să se reîntoarcă pe funcție.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/