Directorul școlii din Dumbrăvița rămâne în funcție. Decizia Inspectoratului Școlar Timiș

Inspectorul școlar general de Timiș a anunțat că, în urma analizelor tuturor punctelor de vedere, directorul școlii din Dumbrăvița rămâne în funcție. Joi, părinții au protestat în fața unității școlare, susținând că nu doresc înlocuirea directorului cu un cadru didactic dintr-o altă școală. 

„După o discuție de două ore în Consiliul de Administrație, am analizat toate punctele de vedere și am luat decizia ca directorul de la Dumbrăvița să rămână în funcție. Primarul ne-a asigurat că lucrurile se vor remedia acolo și se va stabili raportul dintre management și sindicat. În orice caz, dacă nu va fi respecta acest lucru, va fi înlocuit.”, a declarat Marin Popescu, inspectorul școlar general de Timiș.

Joi, părinții și dascălii de la Școala Gimnazială din Dumbrăvița au inițiat și o petiție în care au susținut că nu doresc înlocuirea directorului de la Școala Gimnazială Dumbrăvița (care este și preot al comunei) cu un cadru didactic dintr-o altă școală. Ei spuneau că decizia inițială de înlocuire a acestuia din funcție a fost luată fără consultarea întregului colectiv.

CITEȘTE ȘI: Supărare mare în rândul părinților din Dumbrăvița, după ce inspectoratul școlar vrea să îl schimbe din funcție pe directorul școlii. Forma lor de protest

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/