Mai multe proiecte ale cercetătorilor Universității de Vest, finanțate de la centru

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Universitatea de Vest din Timișoara a câștigat finanțare pentru șapte proiecte de cercetare exploratorie prin UEFISCDI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Educației. Este vorba de peste 7,6 milioane de lei, bani dedicați exclusiv pentru susținerea activităților de cercetare științifică. 

Cele șapte proiecte care au obținut finanțare reprezintă 31,8% din totalul celor depuse de Universitatea de Vest din Timișoara în această competiție.

„Am depășit cu toții un an complicat, dificil prin toate încercările și provocările pe care le-am cunoscut, dar iată că talentul și perseverența ne-au ajutat, ca întotdeauna, și ne-au inspirat în imaginarea și scrierea unor proiecte de cercetare bine punctate în competiția națională a cercetării, o confirmare a preocupărilor noastre orientate către înalta performanță.”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Muzeul TM

Proiectele finanțate sunt arondate următoarelor domenii științifice: 3 – științe sociale și economice (psihologie), 1 – informatică, 1 – matematică, 1 – biologie și ecologie (biologie), 1 – științe umaniste (filologie).

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/