Directorii de școli, vinovați pentru rata mică de vaccinare! Ministrul Educației verifică la sânge informațiile venite din unitățile de învățământ

sorin cimpeanu educatie

Schimbările radicale din raportările privind rata de vaccinare în școli i-au atras atenția și ministrului Educației. Acesta a promis că va verifica la sânge situațiile transmise de unitățile de învățământ. 

În 1 noiembrie, unitățile de învățământ din România au fost obligate să afișeze pe site-urile lor rata de vaccinare a angajaților. La nivelul județului Caraș-Severin, la o săptămână distanță, sunt încă unități care nu au postat rata de imunizare. În timp ce în cazul altora s-a modificat semnificativ situația de luni, 1 noiembrie, până vineri, 5 noiembrie, atunci când ministrul Educației a anunțat că școlile se vor deschide numai acolo unde cel puțin 60% dintre angajați sunt vaccinați.

CITEȘTE ȘI: INCREDIBIL. Școlile din Caraș-Severin și-au actualizat numărul de angajați vaccinați. La unele a scăzut!

Concret, potrivit situației de luni, 1 noiembrie, doar 56 din cele 127 de unități de învățământ cărășene depășeau pragul minim de imunizare, în timp ce vineri numărul lor a ajuns la 103! Ciudate sunt nu doar creșterile semnificative în cazul unora, ci și scăderea ratelor în alte cazuri! Un motiv ar fi, spun reprezentanții ISJ, faptul că prima raportare includea doar personalul cu norma de bază în unitatea respectivă, iar în ultima au fost incluse și cadrele didactice care au normă de predare în mai multe unități. Concret, inițial s-a evitat dublarea cadrelor didactice care predau în mai multe unități școlare. Nimeni vinovat pentru lipsa de unitate, nu-i așa?, că doar trăim în România, iar la noi regulile sunt făcute pe genunchi…

Un lucru e cert: aceste modificări radicale, care se regăsesc cu siguranță și în alte județe din țară, i-au atras atenția ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a anunțat că de astăzi vor începe verificări la sânge privind respectarea regulilor sanitare, raportarea ratelor de vaccinare și cauzele pentru care există rate de vaccinare „rușinoase”. Pentru acestea din urmă vinovați sunt directorii antivacciniști, consideră Cîmpeanu: „Acolo unde directorul este antivaccinist, vom găsi o rată foarte scăzută de vaccinare”. Echipele de control care pornesc luni să verifice ratele de vaccinare din școli sunt „foarte pricepute în domeniu juridic”, mai spune ministrul.

Întrebat dacă, după părerea sa, profesorii și cei care lucrează în școli sunt motivați să meargă de acum la vaccinare, în așa fel încât să poată relua orele fizic, Cîmpeanu a răspuns că toți acei profesori care sunt interesați de educația elevilor sunt motivați să meargă la vaccinare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/