După ce la jumătatea lunii aprilie, Felicia Gabriela Mehedințu, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin, a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru mai multe infracțiuni prin care instituția ar fi fost prejudiciată cu suma de 902.772 de lei, contractul de muncă al acesteia a fost suspendat până când instanța se va pronunța în privința vinovăției sau nevinovăției sale.
În acest context, începând din această lună, cea mai mare instituție agricolă din județ are șef nou, unul interimar, în persoana inginerului Liviu Munteanu.
Absolvent al Facultății de Zootehnie din Timișoara, Liviu Munteanu lucrează la Direcția Județeană Agricolă din anul 2017, în cadrul Serviciului Implementare Politici în Agricultură. În trecut, Munteanu a fost șef Serviciu Elaborare Proiecte Europene la Camera Agricolă Caraș-Severin și, pentru o scurtă perioadă, director adjunct în cadrul aceleiași instituții. Între anii 2014-2017, a fost consilier superior pe probleme de agricultură și dezvoltare rurală la Consiliul Județean Caraș-Severin, iar în 2013 își obține doctoratul în științe agricole la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara.
CITEȘTE ȘI: Metoda „Dragnea”, aplicată la Direcția pentru Agricultură Caraș-Severin! Paguba depășește 900.000 de lei!
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
După ani de improvizații în clădiri vechi, municipalitatea de pe Timiș și Sebeș ridică o grădiniță nouă în oraș. Primăria Caransebeș caută constructor pentru construirea unei grădinițe noi în...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
06 August 2026
Bolojan: „Cetățenii nu vor fi deconectați”. La nevoie, Transelectrica va limita consumul fabricilor
Daria Alexandrescu |
06 August 2026
Grindeanu: Parlamentul a dat dovadă de responsabilitate! A deblocat peste 22 de miliarde de euro
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

