Dincolo de nori: sori

Vara are putere de influencer – ne inspiră și ne îndeamnă să fim creativi. Soarele e centrul universului și tot soarele este elementul în jurul căruia gravitează alte cuvinte. Așadar, despre heliocentrism… frazeologic (v. Micul dicționar academic, ediția a II-a, 2010; Noul dicționar al limbii române, 2002, și Dicționarul limbii romîne contemporane, 1955-1957, toate prezente pe platforma www.dexonline.ro):

  1. A se vedea (sau a se întâlni) ca luna cu soarele înseamnă „a se întâlni foarte rar”. Ne vedem ca luna cu soarele ne poartă astfel pe poteci expresive, mai puțin bătătorite.
  2. De la poeticitate la pragmatism: a i se pune (cuiva) soarele drept la inimă se traduce prin „a i se face foame cuiva”. Trebuie să admitem că e o variantă solară, mai frumoasă, a teribilei combinații mor de foame.
  3. A-și usca cămașa (sau cămășile, rufele) la un (sau la același) soare e varianta plină de savoare pentru verbul a se înrudi. (Mișto cacofonie!/Cacofonie la mișto!)
  4. A căuta nod în papură are corespondent solar: a căuta (sau a găsi) pete-n soare. A căuta neajunsuri oriunde și cu tot dinadinsul are, așadar, alternativă expresivă.
  5. A vorbi (sau a spune) câte în lună și în soare înseamnă „a vorbi peste măsură de mult, a sporovăi multe și de toate, a spune verzi și uscate”.

De la soare la sori. Din nou – cât de deschise sunt dicționarele! Dincolo de orice stă cuvântul și mărturia că soarele pe care-l știm are un geamăn, un dublu, un corespondent. Potrivit DOOM2, pluralul cuvântului soare (însemnând „corp ceresc”) este sori. Soarele are și variantă majusculă. Scriem Soarele în contextul astrologiei – „arta de a descifra și de a prezice destinele pe baza studierii poziției și mișcării aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești” (v. DEX, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2009).

Soarele ia forme speciale în interiorul unei unități frazeologice, expresie „cu structură complexă, specifică unui anumit idiom (limbă, dialect sau grai), care amintește prin întindere, de cele mai multe ori, de aspectul unei propoziții sau al unei fraze foarte sudate și care, datorită înțelesului figurat al întregii structuri, nu poate fi tradusă cuvânt cu cuvânt în alte limbi decât prin perifraze aproximative” (v. Dicționar de termeni lingvistici, 1998).

O istorie, o poveste, într-o alăturare de cuvinte și un soare guvernator în lumea lexemelor românești! E fără năzbâtii azi, deși jocul de-a literele și de-a cuvintelor în contextul acesta poate avea rolul copilului năzbâtios, al omului ghiduș, al farsorului educat.