Dezvăluire oficială despre proporțiile jafului! Din 800 de kilometri de drumuri, 700 sunt praf!

Consilierul județean PSD Ioan Crina, fost viceprimar al Reșiței, a prezentat cifrele rușinii, ale dezastrului și, totodată, dovada vie a jafului și incompetenței celor care s-au aflat la șefia acestui județ!

„Nu cred că există cetățean al acestui județ care să nu fie nemulțumit de starea drumurilor. Avem 800 de km de drum din care aproape 700 sunt praf. Distrugerea lor a început când am desființat secția de drumuri, acum vreo 13 ani. Ăștia sunt banii pe care îi avem. Anul acesta am aprobat un milion și jumătate de euro pe toate drumurile județene. Asta înseamnă 2.000 de euro pe kilometru! Ce să faci cu 2.000 de euro?!”, a explicat Crina în plenul Consiliului Județean.

Consilierul PSD, întâmplător constructor de drumuri prin județ, are și o soluție pentru ca drumurile județene din subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin să arate mai bine. Să le modernizeze angajații CJ, nu firmele private. „Dacă nu înființăm o secție de drumuri tot așa vor fi. Nu putem face fără să accesăm credite. 2.000 de euro înseamnă zece gropi!”, a susținut social-democratul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/