Descinderi cu mascații pentru furt de curent?!

Greu de crezut o întâmplare ajunsă la urechile noastre, petrecută într-o joi dimineață, în liniștitul sătuc de pe Valea Pogănișului: o dubă cu mascați a luat cu asalt, zice-se, un saivan de oi de la intrarea din Dezești!

Inițial toți au crezut că este vorba despre infracțiuni cu fonduri APIA, dar mai târziu, Primăria a fost luată la întrebări despre branșamentul de curent al saivanului de oi. Se pare că acesta se înțepase fără nici un act la rețeaua de curent a stației de pompare de apă a Primăriei Fârliug. Și la conducta de apă. Numai că Petru Ion Mustață, capul familiei care deţine saivanul, fost consilier PD la Primăria Fârliug, nu avea nici un fel de factură pentru curentul folosit sau factură de apă, dar nici Primăria Fârliug nu prea ar avea nimic împotrivă.

Acțiunea polițiștilor și a mascaților ar putea fi compromisă tocmai de această atitudine, atâta vreme cât, da, mascații au prins în flagrant… scurgerea de curent, dar, până la ora asta, nu prea există (oficial) nici o parte vătămată. Unde mai pui că acțiunea demascării ar fi avut loc în preziua marelui festival al vânătorii de la Dezești, unde celălalt Mustață era unul dintre pionii principali.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/