De astăzi, deschis la liceu! Peste 300 de locuri mai sunt disponibile în Caraș-Severin

happy girl writing in notebook near handsome student reading book

Au mai rămas disponibile 305 locuri în județul Caraș-Severin, majoritatea la licee și colegii care oferă specializare în turism și alimentație publică, electronică și automatizări, mecanică, electric, construcții, utilaje și lucrări publice.

Mai sunt câte 8 locuri la secția matematică-informatică de la colegiile „Traian Lalescu” și „Traian Vuia” și 4 locuri la același profil la Colegiul „Diaconovici Tietz” din Reșița. Pentru cine este interesat de silvicultură, mai sunt 5 locuri la Liceul Tehnologic „Dacia” din Caransebeș, iar la Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci” din Bocșa, mai sunt 22 de locuri la profilul economic.

Absolvenții de liceu care nu au fost repartizați în prima etapă se pot înscrie de astăzi și până joi 5 august pentru a participa la o noua etapă computerizată. Ei trebuie să completeze din nou opțiunile în fișele de înscriere pentru ca acestea să fie introduse în baza de date.

Repartizarea la liceu se va desfășura vineri, 6 august, zi în care vor fi comunicate și rezultatele. Din calendarul înscrierilor reiese că cei care nu sunt mulțumiți de repartizare pot depune contestație în zilele de 6 și 7 august.

Important de reținut pentru elevii care participă la această a doua etapă a repartizării computerizate și sunt declarați reușiți că în intervalul 9-13 august trebuie să depună cereri de înscriere la liceu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/